„Ca Preşedinte al României, ar trebui să aibă o influenţă importantă”


fb3 ramaneFrederic Beaumont, autorul controversatului studiu intitulat “Frontiera româno-ucraineană şi ponderea reală a chestiunii minorităţilor” vorbeşte, într-un interviu acordat blogului În prima linie, despre situaţia din Ucraina, şi susţine că articolul său nu este nici pe departe ostil ţării noastre. El afirmă că, deşi Traian Băsescu ar putea avea un rol important de mediator între diverşi parteneri preocupaţi de problema securtităţii la răsăritul Europei şi la Marea Neagră, preşedintele României nu face altceva decât să se alinieze politicii aliaţilor americani.
În prima linie: Domnul Unteanu afirmă că nu face nici un fel de comentariu, ci lasă cititorii să aprecieze. De ce credeţi că s-a ferit să comenteze în vreun fel articolul?
Frederic Beaumont: În primul rând, cred că articolul este foarte vechi (2005) pentru a se putea face o paralelă cu realitatea actuală din Ucraina. S-au schimbat foarte multe lucruri de la publicarea acestui articol. Îmi amintesc că acesta a fost scris înainte de aderarea României la UE. Consider/cred că dl Unteanu a perceput acest articol ca pe un document brut ce reflectă evoluţia frontierei româno-ucraineană şi situaţia relaţiilor dintre cele două state în tranziţie, la o dată precisă/exactă. Este vorba despre o panoramă a situaţiei din 2005, un document ce furnizează piste de reflecţie şi care aduce efectiv în dezbatere evoluţia contextului politic. Găsesc, astfel, că modul de a proceda al dl Unteanu este extrem de apropiat în acest caz precis.
În prima linie: Mai multe persoane consideră că acest articol este defavorabil României. Dumneavoastră ce părere aveţi?
Frederic Beaumont: Îmi imaginez că ar fi chiar mai rău dacă ucrainenii ar citi articolul. Această analiză arată, de fapt, în lumina evenimentelor actuale, o mare instabilitate politică a statului ucrainean, harta reprezentând situaţia Ucrainei în ianuarie 1919 ce seamănă izbitor cu situaţia actuală. Din contră, statul român a ştiut să îşi construiască, să-şi asigure durabilitatea şi să-şi apere stabilitatea. În 1919, teritoriul ucrinean era uniform dintr-un punct de vedere etnic şi lingvistic (totuşi, cu importante comunităţi evreieşti în Galiţia Orientală, nemţi şi ruşi în „Noua Rusie”, vechiul nume al Sudului Ucrainei în perioada ţaristă). În aceeaşi perioadă, tentaţiile centrifuge separatiste erau mult mai puternice în România. Statul român, încă foarte nou, trebuia să absoarbă Transilvania, dominată de unguri de secole, Basarabia cu Bugeac (care era un adevărat puzzle etnic veritabil) şi Bucovina care încetase să fie administrată în limba germană începând cu anul 1920. În ciuda acestei moşteniri teritoriale şi a minorităţilor care practic reprezentau 30% din populaţie, România a reuşit provocarea de a crea un stat naţional, extrem de solid şi pe deplin integrat în spaţiul european. Luând în calcul poziţia sa geografică şi diversele coaliţii ale statelor vecine ostile cu care s-a confruntat – mă gândesc în mod special la groaznicul an 1940 – redresarea ei este chiar exemplară. Nu văd, astfel, de ce acest articol ar fi ostil României, din contră, consider iritarea pe care o putem avea fiind român şi citind un francez analizând o situaţie cu un mare potenţial emoţional. Îmi imaginez că un român, scriind despre frontiera Franţei şi Germaniei – situaţie, de altfel, destul de comparabilă – ar putea uşor să agaseze numeroşi cititori francezi.
În prima linie: Se ia în calcul federalizarea Ucrainei pe baza provinciilor din Est pro ruse si a Vestului catolic, pro occidental?
Frederic Beaumont: Mai întâi, schema opoziţiei Est/Vest pe care o găsim în majoritatea analizelor despre Ucraina nu este chiar corectă. După părerea mea, în contextul actual aceasta traduce mai degrabă o fantasmă a Războiului Rece spre un pol mai mare, cu atât mai mult cu cât Rusia face parte din situaţia actuală şi se opune S.U.A. şi U.E. Tentaţia este, astfel, mare pentru mulţi analişti de a vorbi despre o poziţie Est/Vest, văzând-o ca pe „un nou Război Rece”.
De fapt, ar trebui să ştim unde începe Vestul? Sau, altfel spus, unde începe Estul?
În realitate, există mai multe tentaţii „centrifuge” în Ucraina, nu numai în Vest sau în Est, sau chiar în Sud. Dar din punct de vedere istoric, cea mai importantă se găseşte, paradoxal, în Vest.
Într-adevăr, pentru că delimităm Vestul de Ucraina, vorbim, în general, de două regiuni istorice de mărimi diferite: Transcarpatica şi Galiţia Orientală. Prima este în majoritate unită, administrată foarte aspru de către Ungaria timp de secole întregi, şi adăposteşte o minoritate maghiară importantă, precum şi o mişcare separatistă ruteană în cadrul populaţiei ucrainofone.
Galiţia Orientală, în momentul căderii Imperiului Habsburgic, şi-a proclamat independenţa, prin statul ucrainean, deşi exista deja un stat ucrainean provenit din dezmembrarea Imperiului Ţarist. Ea adăposteşte importante minorităţi poloneze şi din punct de vedere economic este clar asemănătoare cu Polonia, dar populaţia sa este în majoritate ortodoxă şi nu există, astfel, o ostilitate istorică între ucrainenii din Galiţia Orientală şi polonezii care au ocupat regiunea în perioada celor două războaie mondiale.
Cele două regiuni ale Ucrainei pot fi cele mai „ucrainofone” şi ostile „Moskal” – cuvând peiorativ pentru a denumi un rus – dar nu au interese divergente. În acest moment există o uniune sacră împotriva Rusiei ce poate servi la „cimentarea” unui sentiment naţional ucrainean în aceste regiuni, dar se va întâmpla acest lucru atunci când se va termina criza?
În prima linie: Îşi merită Timoshenko statutul de eroină?
Frederic Beaumont: Putin spune că Timoshenko pare să fi suferit enorm în urma închisorii. Dar ca om politic ea ar fi putut încerca reformarea unei ţări sclerozate şi care se îndrepta de mult timp către o perioadă de criză a regiunilor. Ea este o victimă a propriului sistem la care şi-a adus aportul pentru a-l manţine.
În prima linie: Este Traian Băsescu un factor de influenţă în politica externă în răsăritul Europei şi la Marea Neagră?
Frederic Beaumont: Ca Preşedinte al României, ar trebui să aibă o influenţă importantă, în special ca mediator între diverşi parteneri preocupaţi de această problemă strategică pentru viitorul ţării şi al Europei. Europenii nu reuşesc să-şi elaboreze propria strategie referitoare la această problemă şi preferă să se alinieze unei linii politice care este aceea a aliaţilor americani. Este şi cazul lui Traian Băsescu sau al lui Francois Hollande şi a majorităţii liderilor statelor europene cu excepţia Angelei Merkel care reuşeşte să aibă un rol diplomatic preponderent în beneficiul ţării ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s