Legătura dintre Cărtărescu şi Robert de Niro! Nimeni nu a ştiut!


Georgiana Arsene

Scriitorul Mircea Cărtărescu nu este doar autorul romanului „Levantul”, devenit celebru după pomenirea sa de către Traian Băsescu, ci, după cum mărturiseste, a semănat într-o perioadă cu Robert de Niro. 

Afrmaţia apare pe contul său de Fb, însoţită şi de o fotografie doveditoare. În urmă cu ceva timp, lui Cărtărescu îi apăruse o aluniţă, fix ca a lui de Niro.

Realitatea a fost cruntă şi iluzia s-a risipit într-o dimineaţă, când aluniţa a dispărut…

„Stăteam în staţia lui 21 şi cântam în gând „Picasso’s Last Words” şi mă
simţeam fericit
eram fericit că exist şi credeam, pe cuvânt, credeam prima dată în viaţa
mea în realitatea absolută a maşinilor şi tramvaielor şi bordurilor
credeam şi în nori, mi se părea că am o istorie, că am un trecut, că
am scris cărţi”… Mircea Cărtărescu, „Zepeline peste Piaţa Bucur Obor”

Şi nouă, profanilor, ni se pare că a scris cărţi…

Un gând despre “Legătura dintre Cărtărescu şi Robert de Niro! Nimeni nu a ştiut!

  1. Cărtărectu este cel mai odios plagiator din literatura română contemporană, din moment ce a cutezat să-l plagieze pe Dumnezeu, furându-i Biblia. Asexuatului narcisist i-or fi ieșit pe față eczemele intoxicației cu multele miliarde de lei înfulecate din fonduri publice prin Institutul Acultural Antiromân.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s