Serviciile Secrete britanice sunt în alertă! Explicaţii halucinante!


Georgiana Arsene

MI6 sunt în alertă maximă, după ce un londonez a găsit în curtea sa un vasluian cu ochii vineţi, beat. Englezul nu îşi poate explica strania apariţie, deşi a pus totul pe seama întâmplărilor ciudate care se petrec de Halloween. „Când l-am întrebat cine este, a început să vorbească într-o limbă nepământeană. Saliva îi curgea din gură, iar privirea îi era tulbure. Mi-am dat seama că acest caz ţine de Serviciile Speciale, aşa că le-am anunţat. Sunt foarte speriat, nu ştiu ce se întâmplă”, a declarat londonezul. Un vasluian găsit beat şi cu ochii vineţi într-o curte din Londra spune că nu-şi aduce aminte cum a ajuns în Anglia

Surse bine înformate din cadrul MI6 au declarat, pentru cine avea urechi de auzit, că totul face parte din operţiunea căpitanului Picard care, sătul să caute forme de civilizaţie în Univers, acolo unde „nimeni nu a ajuns vreodată”, a descins la Vaslui, locul pentru care el şi echipajul său au fost antrenaţi ani la rând de cei mai buni specialişti. Image result for capitanul picard

Deocamdată, cazul este în lucru, dosarul urmând să fie desecretizat când ultimul vasluian va înlocui alcoolul cu apa plată cu lămâie.

 

Publicat de Georgiana Arsene

Sunt omul in care Yin si Yang sunt cand prieteni, cand dusmani. Oscilez intre a scrie despre politica, oameni comuni, oameni creativi, frumosi sau urati, controversati, despre ceaiuri, carti, evenimente si viata. Uneori, pun bucati mari din suflat pe care le imbrac in fantezie. Pentru ca nu imi plac oamenii sobri si cei care ma considera o ciudata. Iar blogul meu se adreseaza celor care au curajul sa fie ei insisi.

2 gânduri despre „Serviciile Secrete britanice sunt în alertă! Explicaţii halucinante!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: