De ce vor plânge americanii în pumni că au investit în presa românească.


Cu mare tam-tam, Realitatea Tv anunţă că presa din ţara noastră va primi mulţi coco şi că va mai fi şi independentă. Un fel de curvă virgină, ceva de domeniul paradoxului. Dar chiar şi aşa, mişcarea Unchiului Sam e una care îi va face să se dea cu capul de pereţi. Prea târziu

Georgiana Arsene

Auzeam aseară, la Realitatea Tv, cum Denise Rifai, fata aia care era supărată că nu putuse fi prevenit cutremurul, cât de fericită era că americanii vin cu bani să bage în presa din România. Discursul lui Rifai era unul pătimaş, accentuând cuvântul „americani” şi „America”, dar şi conceptul de „presă independentă”.

Cât pe-aci să mă înnec cu ceaiul, că babă frumoasă am mai văzut, dar presă independentă în România, ba. Cine ştie, ne loveşte norocul şi dintr-o dată ne trezim cu nişte televiziuni independente de orice care nu vor mai blama Rusia, deşi sunt plătite cu dolărei.

Hai, gata, cu gluma, că nu se ştie dacă nu cumva unii or să creadă şi vor spune că am dat ştiri false bazându-mă pe nişte aşteptări care, să fim sinceri, sunt nerealiste. Şi irealizabile.

Dar comicul situaţiei de-abia de acum înainte vine. Unde vor face americanii investiţii? În România.

Cu cine? Păi, cu cei care au mai condus dacă nu trusturi, cel puţin posturi de ştiri, ziare etc.

Ca să nu spună cineva că vorbesc ca să cobesc, iată câteva exemple din câte or fi şi nu s-or povesti:

  1. Un ziarist din Craiova i-a amanetat televiziunea lui Dan Diaconescu scria, în data de 24 mai 2007, Hotnews. Detalii, aici. Aflăm cum un fost deţinut devine jurnalist şi apoi dă „ţepe” pe bani foarte buni chiar unor nume importante din presă. Un singur exemplu. Petre Mihai Băcanu care l-ar fi iertat.
  2. Despre cum merge treaba în presa din România, „Poveste de ziarist” este chintesenţa mâncătoriilor din domeniu. Concis şi fără patimă. Poate prea fără patimă. O găsiţi pe Reporter Virtual.
  3. Ultimul articol pe care vreau să vi-l prezint-deşi, credeţi-mă, nu mi-ar ajunge timpul până dimineaţă să tot caut şi să scriu pe subiect, cu argumente pro şi contra, în fond, gargară şi grafomanie – este unul apărut pe Pagina de Media.

GUEST WRITER. Cine a distrus presa din România? 

Pe scurt s-ar putea răspunde că toată lumea, dar mai ales banii. Banii lui Vântu, Patriciu sau Voiculescu. Banii lui Năstase, Tăriceanu, Boc sau Videanu. Banii pe care nu i-au mai dat P&G, Unilever, Vodafone sau Orange. Banii dosiți de ziariștii care plâng în fiecare seară de grija poporului pe la televiziunile de știri sau aiurea. Banii pe care i-au deturnat Dan Diaconescu, Capatos sau Măruţă.” Image result for you lost money

Ziceam că închei, dar exemplele sunt prea multe şi nu mă pot abţine, aşa că vă reamintesc doar de scandalul în care Radu Moraru a fost acuzat că s-a folosit de peste 200.000 de euro în interes propriu. Amănunte, aici.

Acestea fiind spuse, am mare încredere în românii noştri care, fiind nişte viteji luptători anticorupţie şi anti ruşi, vor reuşi să ţepuiască americanii, în timp ce vor ţipa cât pot de tare că trebuie să respectăm legile şi că sancţiunile impuse Rusiei sunt prea blânde.

Iar americanii vor plânge în pumni că s-au lăsat manipulaţi de români. Dar asta e, necunoaşterea istoriei duce la nefericire, că doar nu degeaba s-a aflat Ţata Românească sunt stăpânire otomană, măcar am rămas şi noi cu ceva obiceiuri pozitive de la cotropitori…

Sursa foto: articlesweb.org

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s