Adrian Năstase, verdict clar despre relaţia cu Rusia: „Inexistentă, în funcţie de stările de spirit de la Washington”


Apartenenţa României la structurile euroatlantice o îndreptăţeşte să nu aibă o politică externă cu Federaţia Rusă? Sunt românii mai catolici decât Papa? Care va fi poziţia României în privinţa Crimeei? Iată doar câteva din întrebările la care diplomatul Adrian Năstase răspunde , dând adevărate lecţii de politică externă celor aflaţi astăzi în funcţii decizionale.

Georgiana Arsene

Fostul premier spune că, în ceea ce priveşte modul în care România face politică externă, ar trebui să se pună întrebarea dacă facem politică în funcţie de interesele ţării noastre sau ale altora?

Fostul premier spune că problema cea mai mare legată de Ierusalim este cea care face ca noi să nu putem exprima un punct de vedere consensual, unitar pe această chestiune la nivelul factorilor de politică externă. Mai mult, acesta precizează că poate ar fi fost cazul să fie consultat şi Parlamentul în această problemă şi a rememorat momentul din 2008 când România nu a acceptat statalitatea provinciei Kosovo. Atunci, Parlamentul a dat o hotărâre prin care a refuzat recunoaşterea acestei statalităţi. Fotografia postată de Adrian Nastase.

„Pe de altă parte, există o problemă de principiu pe care noi, în tradiţia politicii româneşti şi a diplomaţiei româneşti, am verificat-o în mai multe rânduri. Şi anume, să nu acceptăm situaţii de fapt ca situaţii de drept. Chestiunea Ierusalimului, la acest moment, pune sub semnul întrebării o poziţie pe care noi am adoptat-o. Pentru că ar putea să vină ruşii să spună: „De ce nu acceptaţi situaţia de fapt pe care noi am creat-o în Crimeea?” N-am acceptat-o în ceea ce priveşte Kosovo, şi acolo, într-adevăr, poziţia noastră a fost aceea de a nu respecta transformarea unei situaţii de fapt într-o situaţie de drept în afara mecanismelor de drept internaţional, dreptul la autodeterminare”, a declarat Năstase în interviu.

Acesta a evidenţiat faptul că vecini ai României, precum Bulgaria, Serbia şi Ungaria au relaţii bune cu Federaţia Rusă.

„Şi noi? Care este relaţia noastră cu Rusia? Inexistentă, în funcţie de stările de spirit de la Washington: o dată mai caldă, o dată mai… Este absolut inadmisibil, dacă vrem să facem politică independentă, în funcţie de interesele noastre”, a precizat fostul premier.

Mai mult, un alt aspect ignorat de factorii de decizie din România a fost cel legat de relaţiile României, începând cu anul 2004, cu Rusia, China şi zona Orientului Mijlociu. Ori, asta este deja o problemă, mai ales că acum România nu are o relaţie bilaterală cu China, ci face parte din grupul de 16 state care discută cu această super putere, ţara noastră fiind luată „în vrac” cu ţările Europei Centrale şi de Est.

„În 2004, după ce m-am întâlnit cu preşedintele Bush la Washington, în aceeaşi lună, fiind deja membri NATO şi având negocierile cu Uniunea Europenă aproape terminate, am mers la Moscova şi m-am întâlnit cu preşedintele Putin. Aveam deja o deschidere. Spuneam foarte clar că identitatea noastră este identitate euroatlantică sau legată de comunitatea euro atlantică. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem o politică externă către toate azimuturile”, a precizat Năstase, arătând, cu maximă diplomaţie şi fineţe, că politica externă a României de astăzi merge e un drum total greşit.

Un singur lucru am să reproşez. Şi acesta ţine de cel care l-a intervievat pe Adrian Năstase, pentru că a încercat, în permanenţă, să reducă nivelul discuţiei, să caute să scoată chiar subiecte de cancan.

Chestiunile de politică externă nu pot fi aduse la nivelul de senzaţional. Sunt lucruri care nu sunt „gustate” de toată lumea, nu fac show, dar cu atât mai mult ar trebui să se înţeleagă că sunt noţiuni vitale.

Nici o operaţie pe cord deschis nu e plăcută aşa cum e o noapte în club. Dar haideţi să ne gândim care din acestea salvează viaţa omului? Aşa este şi cu politica externă: dacă este bine făcută, salvează soarta României. Dacă nu, este un dezastru…

Sursa foto: Facebook Adrian Năstase

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s