Ce soartă au urmaşii liderilor sovietici?


Deşi perioada sovietică devine tot mai îndepărtată, nu puţini sunt cei care se întreabă care a fost destinul copiilor şi nepoţilor foştilor lideri politici şi economici din acele vremuri.

Georgiana Arsene

În data de 10 iulie a acestui an, din pricina problemelor cardiace, Andrei Brejnev, în vârstă de 57 de ani, a decedat la Sevastopol. Acesta era nepotul secretarului general al Comitetului Central al CPSU Leonid Brejnev.

Andrei Brejnev a fost, poate, cea mai proeminentă personalitate a neamului Brejnev e la începutul secolului XXI. Tatăl său, Iuri Brejnev, a fost primul ministru adjunct al Comerţului Exterior al URSS şi a fost pensionat după ce Mihail Gorbaciov a venit la putere. La cel moment, Iuri Brejnev avea 53 de ani.

Andrei Iurievici a absolvit Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova și la finalul epocii sovietice lucra în funcția de șef adjunct al Departamentului de Relații Externe al Ministerului Comerțului al URSS. În anii ’90, Brejnev a fost angajat în comerț și, la începutul secolului, a decis să-și încerce cariera politica, folosind nostalgia apărută în societate după vremurile bunicului său. La acest lucru a contribuit și înfățișarea lui – Andrei Iurievici, într-adevăr, arăta ca un tânăr Leonid Ilici, precizează vestidinrusia.ro. 

În 1998, a condus Mișcarea publică comunistă a întregii Rusii. Mai târziu, Andrei Brejnev a devenit membru al Partidului Comunist al Federaţiei Ruse, a condus “Noul Partid Comunist”, iar în 2012 a devenit primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist pentru Dreptate Socială. El a participat în mod repetat la alegeri la diferite niveluri, dar nu a reușit să fie ales nicăieri. Ultima încercare de a obține succesul a fost participarea la alegerile pentru Duma de Stat a celei de-a VII-a convocări din partea Partidului ”Rodina”. Însă Andrei Brejnev nu a reușit să devină nici deputat. Foto

Imagine similară

Deși nu și-a ascuns legătura de familie cu bunicul său, Viaceslav Nikonov, nepotul președintelui Consiliului Comisarilor Poporului al URSS și al ministrului de Externe Vaceslav Molotov, în activitățile sale nu a insistat niciodată asupra acestui lucru.

În vârstă de 62 de ani, Nikonov este unul dintre cei mai cunoscuți politologi ruși, doctor în științe istorice, decan al Facultății de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Mosscova.

Nikonov face parte din structurile de vârf ale Partidului ”Rusia Unită”, de guvernământ, este deputat al Duma de Stat din partea cestui partid și deține funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru educație. Printre sutele de lucrări ale lui Nikonov, ca om de știință, sunt cele dedicate biografiei lui Viaceslav Molotov. Foto

Imagine similară

Fondatorul și liderul grupului “Flori” Stas Namin (bunicul lui, Anastas Mikoian a condus comerțul sovietic și o vreme a fost Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS) este cunoscut ca unul dintre primii producători indigeni de muzică. De la primul său centru de producție independent SNC din țară s-au lansat grupuri de muzică, precum ”Kalinov Most” (“Podul Kalinov”), “Brigada S”, “Codul moral”, “Spleen” și multe altele. Namin a creat și a fost producător al celui mai de succes grup național, orientat spre publicul occidental – ”Parcul Gorki”.

Succesul său este atât de mare, încât nimeni nu prea își mai amintește de strămoșii lui.

Tatăl lui Stas Namin a fost Alexei Mikoian, cel de-al treilea fiu al comisarului poporului al lui Stalin. Alexei Anastasovici a fost pilot militar, a participat la al doilea război mondial, fiind unul dintre primii din țară care a testat avioanele cu reacție, jeturi. Alexei Mikoian a ajuns la gradul de locotenent general de aviație, și a primit titlul onorific „Pilot militar emerit al URSS“. Însăși Stas Namin (al cărui nume real este același cu cel al bunicului, Anastas Mikoian) a absolvit școala de cadeți Suvorov, dar el a preferat creația muzicală și nu cariera militară. În ultimii ani, Mikoian, în vârstă de 66 de ani, este pasionat de pictură, fotografie și regie.

În iulie 2018 Namin a participat la festivalul de film „Caisa de Aurt“ din Armenia, unde și-a prezentat „Vechiul templu al Armeniei“ și „ Cuba Reală“. Foto

Imagini pentru stas namin

Presa din lumea întreagă a izbucnit, la mijlocul lunii martie, cu ştirea că nepoata lui Stalin a participat la o sesiune foto şocantă.

În fotografiile pe care oamenii le-au găsit în rețelele sociale, a fost înfățișată o doamnă extravagantă cu un machiaj luminos, ciorapi rupți, pantaloni scurți, „înarmată“ cu un pistol de jucărie.

Chris Evans, (foto) care este și Olga Peters, este, într-adevăr, nepoata lui Iosif Visarionovici Stalin. Ea s-a născut în 1973 în familia fiicei lui Stalin, Svetlana Alliluieva, și a americanului William Peters.

Aceasta locuieşte în statul Oregon, deţine un magazin de antichităţi, nu vorbeşte limba rusă şi nu îi place să vorbească despre bunicul său. De fapt, şi cu mama sa,, care a murit în anul 2011, a vorbit foarte rar, ca adult.

În micul sat Kliuci din Kamceatka locuiește sora lui Chris Evans, Ecaterina Jdanova. Ecaterina este mai mare decât Olga-Chris, cu 23 de ani. Rudele nu au comunicat niciodată între ele și singurul lucru care le unește este reticența de a discuta cu oricine fie despre bunicul lor Iosif, fie despre mama lor, Svetlana. Ecaterina este  nepoata nu numai a lui Iosif Stalin, ci și a asistentului său apropiat, membru al Politburo, Andrei Jdanov.

Când Svetlana Alliluieva a fugit în Statele Unite, Ecaterina nu avea încă 17 ani. Ea nu și-a iertat mama pentru această faptă. Când totuși ziariștii au ajuns la ea, femeia a răspuns scurt: “Alliluieva nu este mama mea, ați încurcat ceva”. La începutul anilor 1970, Ecaterina Jdanova a absolvit Universitatea de Stat din Moscova cu o diplomă în geofizică, după care a mers să lucreze în Kamceatka. Aici, în 1982, i s-a născut fiica, Anna.

Toată viața ei, Ecaterina Jdanova a lucrat la Institutul de Vulcanologie și Seismologie din Kamceatka din cadrul Academiei Ruse de Științe. Fiica Anna s-a căsătorit cu un militar care, de asemenea, are serviciul în Kamceatka, au o fiică și un fiu – respectiv, stră-strănepoată și stră-strănepot al lui Stalin și Jdanov. Propuneri repetate de a se muta mai apropiere de civilizație, Ecaterina Jdanova le respingea întotdeauna, preferând o viață modestă în Kliuci. Foto

Mulți descendenți ai conducătorilor sovietici s-au mutat în Occident. Printre ei, strănepoata lui Nikita Hrușciov, Nina Hrușciov.

Nina Lvovna este fiica Iuliei Hrușciova, care a fost pentru liderul sovietic în același timp și nepoata și fiica adoptivă. Cel mai mare fiu al lui Hrușciov Leonid, pilot militar, nu s-a întors de la luptele date pe data de 11 martie 1943. Soția lui, Liubov Sizîh, a fost închisă sub acuzația de spionaj și după aceasta apoi a fost exilată. Nikita Hrușciov și-a adoptat nepoata în vârstă de trei ani, rămasă orfană. Foto

Iulia Hrușciova a lucrat ca jurnalist la Agenția de Presă ”Novosti”, apoi, șef al secției literare la Teatrul Dramatic ”Ermolova” din Moscova și a luptat activ împotriva falsificării istoriei familiei sale. În 2017, a murit tragic, a fost lovită de un tren electric.

Fiica ei, Nina Hrușciova, la sfârșitul anilor ’80 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moscova, după care a plecat în SUA, unde și-a continuat studiile la Universitatea Princeton. După aceea, strănepoata liderului sovietic a decis să rămână în America, unde predă acum relații internaționale la New School din New York. Întrebată despre naționalitatea ei, Nina Hrușciva răspunde astfel: “Un cetățean al lumii și un rezident al New York-ului”. În ciuda acestui lucru, strănepoata scrie  și vorbește mult despre situația din Rusia.

În martie 2014, într-un interviu acordat CNN, Nina Hrușciova a condamnat cu fermitate aderarea Crimeei la Rusia (în anul 1954, străbunicul ei, Nikita Hrușciov, sărind peste dispoziile Constituției sovietice, a ”dăruit” Crimeea, rupând-o din componența Federației Ruse, Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene).

Cea mai mare nepoată a ultimului preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, Ksenia, îşi petrece cea mai mare parte a timpului în Germania, acolo unde s-a născut fetiţa sa, Alexandra.

Pe când era copil, nepoata președintelui a fost trimisă la Școala Academică de  Coregrafie din Moscova, însă Ksenia n-a reușit să devină balerina: într-un interviu, ea a spus că acest lucru s-a întâmplat din cauza problemelor de sănătate. După absolvirea liceului de limbi străine, Ksenia Gorbaciova a intrat la Institutul de Relații Internaționale din Moscova, la Facultatea de Jurnalism. După ce a obținut diploma în 2003, Ksenia s-a căsătorit cu Kiril Solod, dar peste doi ani această căsnicie s-a destrămat.

Pentru o vreme, nepoata lui Gorbaciov a lucrat în compania producătoare a Corporației Muzicale Nationale a lui Viktor Drobîș. Ea s-a intalnit cu Dmitri Pîrcenkov, fostul director de concert al cântăretului rus Avraam Russo, cu care s-a măritat in 2009. Foto

În 2013, Ksenia Gorbaciova a devenit redactor-șef al revistei “L`Officiel Russia”. Dar doi ani mai târziu ea a fost înlocuită de o altă Ksenia – Sobciak, care conduce revista până în ziua de azi.

În ultimii ani, Ksenia Gorbaciova, care a sărbătorit cea de-a 38-a aniversare în 2018, are un mod de viață destul de închis și apare, în principal, la evenimente organizate de Fundațiile lui Mihail Gorbaciov.                                                                                        

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s