„Generaţia m……lor zombi” – „este atât de proastă, încât se crede deşteaptă”


Declaraţii mai dure ca de obicei, făcute de politologul şi politicianul Gelu Vişan care susţine că actualii contestatari ai clasei politice, cei care îşi exprimă nemulţumirile numai prin trivialităţi, sunt zero barat.

Georgiana Arsene

Se împlineşte o săptămână de la protestul care a împărţit românii, televiziunile, coteţele de găini, porcii loviţi de PPA, oile şi caprele încă neafectate de pestă în mai multe tabere. Şi toţi ăştia – deşi cred că şi ceva extratereştri se implică – tot discută, dezbat, îşi rup părul din cap, zic ba că jandarmii au caftit protestatarii, ba ăştia din urmă au avut printre ei ceva ultraşi, servicii secrete, poate chiar reptilieni.

E un haos general, din care numai Dumnezeu Sfântul mai poate înţelege ceva…

Ei bine, în tot acest amalgam de emoţii, simpatii politice, teama de pierdere a influenţei, foame de audienţă şi ce o mai fi, politologul Gelu Vişan vine şi dă o palmă generaţiei „m….lor zombi”, despre care spune că este folosită de Iohannis şi merg în stradă unde strigă fel de fel de slogane, inclusiv că gazul le-a modificat ADN-ul.

„Ce caracterizează această generaţie? Este atât de proastă, încât se crede deşteaptă! Nu este doar în România, este peste tot în lume. Ea constituie principala masă de manevră a celor ca Soroș. Sunt tâmpiții care nu au deschis o carte de politică sau despre societate în viața lor, dar le-a spus unul pe net că au dat jandarmii cu gaze care le modifică ADN-ul, iar ei cred și încearcă să te convingă că așa e”, a scris Vişan pe Facebook.
Politologul spune că a susţinut cu toată fiinţa implicarea tineretului în politică şi că a încercat să le spună, să îi înveţe că totul porneşte de jos, însă şi-a dat seama că România este o ţară cu susul în jos, iar lucrurile s-au schimbat în rău o dată cu Facebookul, care a transformat generaţiile în nişte roboţi care, „după ce au citit un cuvânt pe net, le ştiu pe toate”.
Foto: ziare.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s