„România trebuie să ţină seama – că-i place, că nu-i place, de ce spun americanii” – din puţul gândirii dungasciene(a.k.a. Dan Dungaciu)


Profesorul universitar Dan Dungaciu, mare analist şi degrabă lămuritor al mecanismelor de propagandă rusească vine şi ne spune că tre să stăm cu capul plecat şi să facem ce ni se comandă fiindcă, altfel, nu mai păpăm ciungă.

Georgiana Arsene

Îmi sare azi în ochi un mirobolant interviu acordat de renumitul analist Dan Dungaciu pentru pressone.ro. Unde vorbea, evident, despre Rusia şi despre cum se infiltrează ea mai ceva ca igrasia în pereţi. Cu alte cuvinte, e nasol, e de rău.

Declaraţiile lui vin în contextul în care în această săptămână Ambasada SUA la Bucureşti a avut o activitate puternică de denigrare a Rusiei, apoi preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop a ieşit public şi a afirmat că Statele Unite ale Americii au fost şi sunt un model de societate de care România are nevoie. Duminică, Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, ar urma să meargă la Colegiul „George Coşbuc” din Bucureşti pentru a participa la discuţii cu liceenii.

„Dungaciu afirmă însă că e o naivitate să crezi că în spatele inițiativelor rusești stă un simplu interes cultural sau academic. Parafrazând o faimoasă strofă comunistă, în această parte a lumii „politica e-n toate, e-n cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare”, precizează pressone.ro.

L-aş întreba ce se află în spatele declaraţiei americane ce spune că Rusia are un discurs coroziv prin care încearcă să convingă românii că există o incompatibilitate între valorile vestice şi cele tradiţionale româneşti. În această situaţie probabil că nu se mai poate vorbi de naivitatea cuiva ce ar crede în bunele intenţii americane care încearcă să ne deschidă ochii nouă, unui popor de români bătuţi în cap, rămaşi în urmă cu secole, care ar trebui să înghită pe nemestecate retorica rusofobă.

Mai mult, în timp ce vesticii fac afaceri cu ruşii, Dungaciu ne sfătuieşte să facem business doar cu vesticii.

„Deci trebuie să decidem dacă suntem capabili să rezistăm, și România să nu-și schimbe plaja strategică ca urmare a unui asemenea tip de intervenții. Dacă vrem sau avem nevoie de investiții din Federația Rusă. Dacă vrem să facem un joc energetic spre Est, și așa mai departe”, a explicat sursa citată.

Iată, deci, că discursul anti rusesc merge în direcţii economice. Problema este că marile afaceri cu Occidentul de la noi s-au cam limitat la partea în care România este doar o piaţă de desfacere, în timp ce, atunci când ţara noastră avea producţie internă, noi exportam în URSS.

„Dacă România vrea să își asume un rol în parteneriatul strategic cu America, atunci evident că ea trebuie să țină seama, că-i place, că nu-i place, de ceea ce spun americanii”, a precizat Dungaciu. Fotografia postată de FundaÅ£ia Universitară a Mării Negre.

Orice comentariu este de prisos…

Nu pot să nu remarc că toată această aglomerare de declaraţii, ieşiri publice, plantare de panouri cu personalităţi americane pe la metrou – asta nu s-a întâmplat în săptămâna care se încheie –  şi o puternică retorică rusofobă cam dau impresia de disperare. Programul #wearenato a cam intrat în stad by – sau s-a terminat?, românii s-au cam săturat de americănisme şi de propaganda lor.

Totuşi, de ce acum, la finalul mandatului lui Hans Klemm? De ce nu se aşteaptă venirea noului ambasador? Ce se urmăreşte?

Interesant este care va fi următoarea mutare a SUA pe pământ românesc.

Sursa foto

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s