Noaptea minţii – părinţii să acceseze fonduri europene pentru şcoli. Ideea aparţine ministrului Andronescu


O nouă idee „glumeaţă” a fost expusă de ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, care a zis că e ilegal fondul clasei şi că părinţii, în loc să scoată bani din buzunare, să facă proiecte, să aducă din altă parte.

Georgiana Arsene

Nu aveţi condiţii în şcoli? Nu aveţi hârtie, imprimantă, şerveţele umede şi nici uscate? Şcoala nu vă dă, că nu are de unde? Dragi dascăli, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu vă înţelege şi, din prea plinul înţelepciunii sale, vă explică tuturor că nu trebuie să aduceţi bani de acasă, ci îi puteţi… produce.

De asemenea, a subliniat că fondul clasei este ilegal. Dar este cumva legal ca dascălilor şi elevilor să nu li se asigure strictul necesar la şcoală, să nu aibă o amărâtă de imprimantă, coli, videoproiector etc?  Imagini pentru ecaterina andronescu

„Dacă părinţii strâng bani, după opinia mea, aduc mult mai multă imagine negativă şcolii şi chiar unii părinţi se antagonizează în raport cu şcoala cu aceste fonduri, pentru că nimănui nu îi convine să scoată din buzunar. Chiar dacă părintele consideră că în felul acesta sprijină copilul, nu se bucură când scoate bani din buzunar şi îi pune într-un fond al clasei. Mai bine să învăţăm să facem proiecte, să găsim resurse din bani europeni sau alte resurse şi să încercăm să aducem în şcoli ceea ce şcoala impune ca o necesitate. Este un ordin de ministru de mulţi ani de zile. Poate că întărim în lege”, a afirmat demnitarul la Digi 24, notează agerpres.ro 

Andronescu a mai spus că profesorii nu trebuie să se amestece în strângerea banilor.

Cu o asemenea declaraţie, referitoare la accesarea, de către părinţi, a fondurilor europene, ministrul a făcut un deserviciu profesorilor, pentru că, practic, îi întărâtă pe primii contra dascălilor.

Desigur, nu intru în detalii referitoare la proiectele de fonduri europene pentru şcoli, pentru că îmi e greu să cred că Europa ne va da bani de cretă, imprimantă şi alte cele…

Dar visul e gratis…

Sursa foto

Reclame

Publicat de Georgiana Arsene

Sunt omul in care Yin si Yang sunt cand prieteni, cand dusmani. Oscilez intre a scrie despre politica, oameni comuni, oameni creativi, frumosi sau urati, controversati, despre ceaiuri, carti, evenimente si viata. Uneori, pun bucati mari din suflat pe care le imbrac in fantezie. Pentru ca nu imi plac oamenii sobri si cei care ma considera o ciudata. Iar blogul meu se adreseaza celor care au curajul sa fie ei insisi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: