„Pumnul în gură”, programul politic al contracandidaților lui Claudiu Voicu.


Competiția pentru Primăria Pătârlagele devine nu doar mai acerbă, ci și mai murdară, iar Voicu simte pe pielea lui ce înseamnă asta.

Georgiana Arsene

La Pătârlagele, în județul Buzău, modul de a face politică și, implicit, campanie electorală nu are nimic de-a face cu ce înseamnă, teoretic, o asemenea competiție.

Pentru că aici nu vorbim de programe electorale și de dezbateri, ci de politica „pumnului în gură.
Claudiu Voicu, candidatul dreptei la Primăria Pătârlagele, a simțit din plin ce înseamnă să facă o altfel de politică, una orientată spre oameni și nu spre găști de interese.
Tânăr, ambițios, idealist, Voicu este singurul care a făcut public cetățenilor un program real pe care speră să îl pună în aplicare după alegerile locale de peste 9 luni.

Nici o faptă bună nu rămâne, însă, nepedepsită. Invidia și ura au pus stăpânire pe acești băieți PSD, care au început să arunce în spațiul public tot felul de mizerii și minciuni despre Claudiu Voicu. Acest lucru a făcut ca, în cele din urmă, acești nervoși PSD iști să fie cercetați penal pentru agresiune fizică și trimiși în judecată pentru denigrări și afirmații calomnioase.„Dacă acești indivizi o țin tot așa, există posibilitatea să nu mai am nici un contracandidat sau, dacă vă exista, acesta să fie „mort din fașă, a punctat Voicu.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2139711039472729&id=100003015604388

Ceea ce nu înțeleg „dinozaurii” politicii buzoiene și soluții lor este că Voicu este exponentul noii generații de politicieni, definit prin responsabilitate, rigoare, luciditate. Și prin mult suflet pus în slujba oamenilor din Pătârlagele.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s