Profesori, faceți coadă la cancelarie și pupați mâna! De asta poate depinde majorarea salarială


Vă surprinde acest titlu? Ei bine, înainte să aruncați cu pietre, vă propun să aveți puțintică răbdare să vă explic eu câteva lucruri.

Georgiana Arsene

Așa… Să ședem strâmb și să judecăm drept. Nu acum mult timp, fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, declara că nu e bine că salariile din sistemul de învățământ au crescut la fel pentru toată lumea.

De ce? Păi, el se referea la faptul că nu toți profesorii sunt buni, se implică și se perfecționează. Total de acord cu domnia sa, numai că noi nu trăim într-o lume ideală.

Adică una în care să fim plătiți pe baza meritelor, alea adevărate, dacă mă înțelegeți, nu alea fabricate, gen diplome, hârtii, adeverințe și păreri favorabile, obținute cu mici atenții.

În opinia lui Miclea, mărirea salariilor a fost o greșeală, pentru că a fost una egalitară, toată lumea primind același procentaj.

Astfel, cel bun nu a fost motivat să fie mai bun pentru că a văzut că și cel slab primește aceeași mărire de salariu, iar cel slab nu a fost motivat să devină mai bun pentru că a văzut că, oricum, va avea leafa majorată.

Ei… Cum credeți, însă, că visează Miclea să se întâmple? Ați ghicit! Fiecare să primească diferențiat salariul. Nu vreau să mă gândesc la cât de mult ar crește gradul de mâncătorie în școli între profesori… Ce e acum… e parfum față de ce ar putea ieși. Irak, Iran vs SUA? Joacă de copii! Să vedeți atunci război sângeros în cancelariile patriei!

Miclea este de părere că se pot găsi metrici foarte clari pentru a se stabili procentul pe care ar trebui să îl primească fiecare profesor în parte. Ceva gen ”după posibilități”.

”Masa salarială trebuie să se distribuie diferențiat, în funcție de prestația cadrelor didactice. Și credeți-mă că fiecare școală știe care sunt cadrele didactice bune și cele slabe”, a punctat Mircea Miclea.

Ei… ce spune, de fapt? Că fiecare școală știe care sunt profesorii buni și ceilalți? E o glumă sau are impresia că trăim într-un univers paralel?

Imagini pentru teacher

Sursa foto: mirror.co.uk

Școlile nu sunt un loc unde dascălii sunt apreciați pe merit. Adică, nu pe cele profesionale, de multe ori obedienții, curelele de transmisie și cei mai slabi fiind protejați. De ce? Pentru că unii directori – chiar majoritatea, deși am întâlnit și directori obiectivi – preferă să se înconjoare de oameni pe care să îi poată manipula.

Unele școli sunt adevărate feude.

Și atunci, singurul îndemn este: profesori, încolonarea și dați fuga la cancelarie să vă asigurați salariul mărit! Se anunță vremuri grele!

Publicat de Georgiana Arsene

Sunt omul in care Yin si Yang sunt cand prieteni, cand dusmani. Oscilez intre a scrie despre politica, oameni comuni, oameni creativi, frumosi sau urati, controversati, despre ceaiuri, carti, evenimente si viata. Uneori, pun bucati mari din suflat pe care le imbrac in fantezie. Pentru ca nu imi plac oamenii sobri si cei care ma considera o ciudata. Iar blogul meu se adreseaza celor care au curajul sa fie ei insisi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: