Putin a vizitat un spital cu pacienți suspectați de COVID-19


Vladimir Putin a efectuat o vizită fulger la spitalul cu pacienți suspectați de COVID-19 din localitatea Kommunarka, suburbia Moscovei.

BUCUREȘTI, 24 mar – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a sosit în spitalul din localitatea Kommunarka (din componența Moscovei), a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

“El (președintele n.r.) a audiat raporturile despre situația actuală. La ședință s-a decis efectuarea unei vizite în spitalul de pe Kommunarka”.

În spital, Vladimir Putin a discutat cu medicul-șef al spitalului, Denis Proțenko, care în convorbire cu șeful statului a spus că spitalul e la cel mai înalt nivel.

“Nu pot spune despre întreaga lume, însă am studiat și am făcut schimb de experiență în Europa. Desigur, e peste nivelul de acolo”, a răspuns medicul fiind întrebat de președinte ce părere are despre instituția medicală.

În spitalul din localitatea Kommunarka sunt aduși oamenii suspectați de COVID-19. Putin i-a adus mulțumiri lui Proțenko pentru organizarea tuturor proceselor în spital și a remarcat munca excepțională a întregului personal medical.Президент РФ В. Путин посетил больницу в Коммунарке

Vladimir Putin în vizită la spitalul din Kommunarka

„Am urmărit cum muncesc la posturile lor. Nu mi-aș dori să utilizez terminologia militară, însă într-adevăr toți muncesc aici ca niște ceasuri, ca un mecanism bine pus la punct. Se simte că oamenii știu ce trebuie să facă, cum trebuie să facă, au de toate, utilizează eficient tehnica, echipamentul, mijloacele pe care le au la dispoziție”, a spus șeful statului.

Peskov a amintit că în ajun șeful statului a participat în Novo-Ogarevo la o ședință dedicată combaterii pandemiei de coronavirus. La reuniune au participat vicepremierului Tatiana Golikova, primarul Moscova, Serghei Sobeanin și ministrul Sănătății, Mihail Murașko.

Sursa: Sputnik.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s