Când absenţa argumentelor e înlocuită cu jigniri


Trăim vremuri desprinse, parcă, din perioada lui 1990, atunci când la televizor vedeam în ce lux a trăit Ceauşescu spre deosebire de bietul popor asuprit, nevoit să stea în beznă, frig şi să facă foamea.

Cam asta e imaginea pe care mi-o fac seară de seară când văd cum Antena 3 prezintă, înfierată de mânie proletară, listele de cheltuieli de protocol ale cabinetului MRU. Şi, ca omul de rând să priceapă mai bine despre ce e vorba, eventual, să iasă în stradă să urle cât îl ţin bojocii lozinci anti prezidenţiale, jurnaliştii trustului Intact auînceput să recurgă la jigniri, la comparaţii deloc măgulitoare pentru cei care nu le sunt prieteni.

Vorbind despre cheltuileli, jurnaliştii au ajuns şi la capitolul produse agroalimentare. Obişnuiţi, probabil, cu shaorma, mititei şi ceafă de porc la grătar, jurnaliştii au fost şocaţi să constate că unii oameni consumă şi… seminţe. Motiv pentru care au sărit ca arşi şi au decis: am avut un premier papagal.

În calitate de consumatoare de nuci, seminţe şi alte produse bio, eu nu pot decât să ma simt jignită.

Aştept- şi sper – să se dea publicităţii lista cheltuielilor Guvernului Ponta, care, poate, spală putina.

Boc şi Dan Voiculescu colaborează?


Iată două imagini. Restul… e can-can.

Sursa foto 2: blog Dan Voiculescu

Schimbarea clasei politice, între mit şi aplicabilitate


Românul e un paradox în sine: îi place noutatea, dar şi vechiul, iar acest lucru se observă, cu precădere, în perioadele electorale, când pune ştampila pe un candidat. Atunci când acel candidat are şi o odraslă care intră în politică, lucrurile se simplifică, creându-se adevărate dinastii.

Este şi cazul tinerei speranţe a politicii româneşti, buzoianul social-democrat şi deputat Adrian Mocanu, înalt ca brazii şi dârz ca Sfinxul din Carpaţi. Acesta vorbeşte, într-un interviu pentru ziarul Adevărul, despre traseul său în politică, despre reuşite şi biserici, adică despre tot ceea ce Eminescu sintetiza atât de plastic spunând „cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl”.

Reproduc mai jos ceva din gândirea abisală a acestui politician, omul care va duce ţara pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Replicile lui Adrian Mocanu, date spre învăţătură şi păstrare posterităţii, sunt adevărate izvoare de înţelepciune. Dar, după cum spunea poetul, eseistul şi jurnalistul bengalez Bankim Chandra Chattopadhyay, „Nu te strădui să-ţi arăţi înţelepciunea! Dacă ai înţelepciune, ea se va exprima singură, fără să depui nici un efort.” Sau, mai pe româneşte şi mai aplicabil în cazul junelui Mocanu, „dacă tăceai, filosof rămâneai”.

“Domnule, esenţial e să ai şi nişte studii, asta voiam să spun”.

“Am crezut în social-democraţie, n-am mai crezut în Ion Vasile. Nu mă lăsa să-mi desfăşor activitatea să mă duc să mă întâlnesc cu oamenii. Când un om are o vârstă, e greu să te înţelegi cu el. Tu poate ai altă putere de muncă, te urci în maşină şi te duci la un hram de biserică, la ceva. Pe el asta îl deranja”.

“Dreapta ştiţi ce înseamnă? Să am eu atât de mulţi bani încât să-i dau şi ăluia să trăiască şi el bine. Noi nu avem în primul rând educaţia asta. De asta sunt în PSD, partid de stânga”.

“Care sunt realizările pe care le-aţi avut în cei patru ani de mandat?
Păi să vă iau cu câte biserici am ajutat şi am…?”

“Trebuie să facem ceva. În localitatea Săpoca, unde, aţi văzut, s-a intrat şi în Cartea Recordurilor cu cea mai mare salată din lume…“

Alte exemple de înţelepciune marca Adrian Mocanu găsiţi aici: Şansa Buzoiană.

Şova, o curvă virgină?


Iubirea şi dezinteresul faţă de materie sunt două lucruri care emoţionează până şi pietrele, nu numai oamenii. Aşa că o tânără, siliconată şi cu creier ioc va face sex – pardon, dragoste! – cu un libidinos plin de bani din iubire, nicidecum din interes. Cum, însă, sponsorul începe să stea rău cu finanţele, fătuca se reorientează. Tot din dragoste.

Nici în lumea bărbaţilor şi a bărbaţilor din politică lucrurile nu stau altfel. Senatorul Şova, cel care s-a făcut remarcat datorită vastelor sale cunoştinţe de istorie, o dă la întors în ceea ce priveşte diploma pe care (n)-ar fi obţinut-o la London School of Economics, acolo unde a făcut un master. Ca într-un film cu proşti – în care proştii sunt, în opinia senatorului PSD-USL, românii, Şova susţine că, după ce şi-a tocit coatele studiind, a decis că nu o diplomă îl face pe om, ci cunoştinţele acumulate pe perioada studiului. „Am fost admis, înscris şi am urmat integral cursurile” scrie supărat Şova pe blog, citat de Adevărul. „La sfârşitul cursurilor am informat că nu sunt interesat de vreo diplomă, întrucât am studiat doar pentru mine personal şi am cerut doar eliberarea unui certificat, ceea ce s-a şi întâmplat”, mai scrie parlamentarul.

Senatorul Dan Şova urmează linia glorioasă a iluştrilor săi înaintaşi în ale lăudatului cu diplome şi alte chestii academice. Cel mai de seamă reprezentant al acestei constelaţii este premierul Victor Ponta, şeful de partid al lui Dan Şova.

Toti acestia si multi altii ca ei confirma realitatea romaneasca dupa care scoala nu e o necessitate pentru ca diplomele vin de altundeva.

%d blogeri au apreciat asta: