Dacă nu era momentul 23 august, mulţi evrei din România ar fi avut de suferit!


Momentul întoarcerii armelor a reprezentat un moment esenţial nu doar în istoria României, ci şi în cea a Europei, eliberată de sub jugul fascist de către Armata Roşie.

Georgiana Arsene

Antonescu orchestrează moartea a sute de evrei

În lucrarea „În umbra Europei – două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea”, autorul Robert D. Kaplan vorbeşte despre ce a reprezentat înfrângerea naziştilor la Stalingrad.

„Sfârşitul deportărilor şi al crimelor în masă din Transnistria şi decizia de a nu-i trimite pe evreii din România spre lagărele morţii din Polonia sunt acte întreprinse după înfrângerea naziştilor la Stalingrad, când Antonescu a înţeles că Hitler s-ar putea să piardă războiul”. Op cit, pag 202.

Pentru o bună înţelegere a situaţiei trebuie făcută precizarea, extrem de importantă, că România lui Ion Antonescu era al doilea aliat al lui Adolf Hitler în Axă, în ordinea importanţei, după Italia lui Benito Mussolini, chiar dacă se poate spune că Antonescu i-a fost mai util lui Hitler decât Mussolini.

Preluând informaţia făcută publică de Dennis Deletant, în lucrarea „Aliatul uitat al lui Hitler: Ion Antonescu şi regimul său, România 1940-1944”, Kaplan notează că Antonescu a contribuit cu 585.000 de soldaţi români la ofensiva nazistă împotriva Uniunii Sovietice în perioada iunie-octombrie 1941.

„La Stalingrad, la sfârşitul anului 1942 şi începutul lui 1943, trupele române au luptat cu deosebită îndârjire alături de aliaţii germani. Întrucât era bogată în resurse naturale şi se afla în partea de sud a rutei de invazie a Operaţiunii Barbarossa, România furniza maşinăriei de război a lui Hitler cantităţi însemnate de petrol de la rafinăriile de la Ploieşti, precum şi alte materii prime”, notează sursa citată, la pagina 194.

Din toamna lui 1940 şi până în vara lui 1044, Antonescu a avut nu mai puţin de zece întrevederi cu Hitler, majoritatea în Austria şi Prusia Orientală. Imagini pentru ion antonescu hitler

„Antonescu a orchestrat personal, prin înfometarea deliberată şi „acte oribile de ucidere în masă” moartea a aproximativ 300.000 de evrei în nordul Bucovinei, în Basarabia şi în Transnistria, adică în zonele din estul şi nordul României cu populaţie majoritar românească” – pag. 195.

Cu toate acestea, potrivit lui Larry L. Watts, rata de supravieţuire a populaţiilor evreieşti în teritoriile aflate sub directa lui administraţie civilă şi militară, în graniţele legale ale României, a fost mai mare decât în oricare alt stat aliat.

SUA tolerează acţiunea românească împotriva URSS

Antonescu ar fi trebuit să oprească ofensiva românească pe Bug, deci nu ar fi trebuit să meargă mai departe, în stepele ruseşti.

„De altfel, chiar Statele Unite, în special, toleraeseră întreaga aventură românească contra aliatului lor, URSS, recunoscând legitimitatea recuceririi acelor teritorii româneşti. Erau dispuşi să accepte chiar şi instaurarea puterii româneşti pe Bug. Depăşirea acelei graniţe a însemnat, însă, războiul şi transformarea armatei române în carne de tun”, nota, în data de 3 aprilie 2016, adevarul.ro.

La Stalingrad, armata română înregistează o înfrângere care a reprezentat un dezastru fără precedent în istoria militară a românilor. În lupte au pierit între 140.000 şi 150.000 de militari, precum şi aproape toată tehnica de luptă.

În ceea ce priveşte pierderile provocate URSS de armata română, menţionez numai cele realizate de Armata 3, condusă de general de corp de armată Petre Dumitrescu, şi care a fost subordonata Armatei 11 germane, căreia i-a asigurat flancul stâng în timpul înaintării spre Bug şi apoi spre Nipru.

Ia parte în bătălia de la Marea Azov, care se termină cu distrugerea a două armate sovietice 9 şi 18.

Până pe 10 octombrie 1941, Armata 3 avansase 1700 km, purtase 4 mari bătălii şi 42 de lupte. Astfel, i-a provocat URSS pierderi estimate la peste 20.000 de morţi şi 40.000 de răniţi.

„Fuseseră capturaţi 15565 de prizonieri – exceptându-i pe cei predaţi deja germanilor, 149 de tancuri, 128 de tunuri, 277 de mitraliere şi 367 de puşti mitraliere. Pierderile se ridicau la 10541 de oameni (2555 morţi, 6201 răniţi şi 1785 dispăruţi)”, notează worldwar2.ro

După anunţarea armistiţiului, încearcă să îşi ducă trupele cât mai departe de sovietici. Nu reuşeşte, iar o mare parte a armatei 3 e luată prizonieră. Vorbim de 130.000 de soldaţi, iar aici sunt incluşi şi cei ai Armatei 4 de pe frontul din nordul Moldovei.

sursa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vladimir Putin, propaganda occidentală şi lupta pentru viaţă


Georgiana Arsene

Deşi s-a încheiat de câteva zile, campania demarată de Asociaţia „Pro Viaţă” din Federaţia Rusă merită a fi adusă din nou în discuţie. Şi aceasta deoarece subiectul nu numai că nu este epuizat, dar merită revenit asupra sa oricând.

Detalii despre iniţiativă găsiţi aici. Semnăturile au fost deja trimise preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

Toată această iniţiativă trebuie privită şi din alt unghi: acela al ilustrării liderului rus într-o altă lumină decât cea de dictator şi criminal pe care propaganda occidentală i-o face, ajutată chiar de cetăţeni de marcă ai statului pe care Vladimir Putin îl conduce.

Am citit cu destulă greutate cartea marelui şahist Garry Kasparov, „Vine iarna! De ce trebuie opriţi Vladimir Putin şi inamicii lumii libere”, pentru că nu mi-a venit să cred că un singur om ascunde în el atâta ură.

Ură care se revarsă în fiecare pagină a cărţii dar care izbucneşte, asemeni unui vulcan, în ultimele pagini, acolo unde paralela între Adolf Hitler şi Vladimir Putin este făţişă. „Ca unul dintre avangardiştii analogiei şi ai paralelelor de rău augur, am resimţit, ca o ironie a sorţii, rapiditatea cu care comparaţia între Putin şi Hitler s-a transformat, în presă, din ceva scandalos într-un clişeu, indiferent de situaţie. În mod cert, aroganţa şi limbajul lui Putin ne amintesc tot mai mult de comportamentul lui Hitler”. Op cit, pagina 311.

Garry Kasparov este creaţia Occidentului. O recunoaşte chiar el: „Această lucrare este, prin ea însăşi, o recunoaştere adusă numeroaselor persoane care m-au educat şi inspirat în ultimii zece ani, ca activist pentru drepturile omului (şi Soros luptă şi finanţează mişcări pentru drepturile omului, nu-i aşa? – n. Georgiana Arsene) şi, de aceea, voi folosi acest spaţiu pentru a le mulţumi celor care au transformat educaţia şi inspiraţia într-o carte. Image result for garry kasparov

Chris Parris -Lamb, agentul meu de la Compania The Gernert, m-a impresionat, încă de la prima noastră întâlnire, prin pregătirea şi energia sa. Chris şi editorul nostru de la Public Affairs, Benjamin Adams, au avut un rol esenţial în a stabili rapid modul în care un amalgam de idei, istorii, amintiri, analize, evenimente actuale şi opinii se putea transforma într-o poveste coerentă, cu un mesaj vital. Fondatorul PublicAffairs, Peter Osnos, are un fler deosebit pentru ştiri importante, iar susţinerea lui plină de entuziasm faţă de această carte a reprezentat un imbold puternic.

Mulţumiri speciale lui George R.R. Martin pentru superba lui serie, „Cântec de gheaţă şi foc”, şi pentru serialul HBO realizat după aceasta, „Urzeala tronurilor”, care a inspirat titlul acestei cărţi. ” Idem, pag 337

La polul opus, fostul preşedinte american, Barack Obama s-a pronunţat pentru „dreptul femeilor de a alege” şi de a face avort.  

„Mein Kampf” – Catehismul Germaniei noi


mkRecenzia de mai jos este preluată integral din Almanahul muncii româneşti din 1942.

„MEIN KAMPF” sau pe româneşte „Lupta mea” a fost conceput de Fuhrerul Adolf Hitler în 1924, în închisoarea din Landsburg-am-Lech, unde actualul Fuehrer al Germaniei Mari fusese încarcerat pentru ideile sale politice de tribunalul popular (roşu) din Muenchen.

„A fost un prilej” – cum spune d. Hitler în prefaţă – „să mă dedic unei opere pe care mulţi mă îndemnase s-o scriu şi pe care o simţeam chiar eu folositoare cauzei noastre. M-am decis, deci, să expun, în două volume, nu numai scopurile mişcărei, dar chiar geneza ei. O astfel de operă putea fi mai rodnică decât un tratat pur doctrinar.

Mai mult, aveam ocazia să arăt propria mea formaţie, atât pentru faptul că aceasta era necesară înţelegerii cărţii, cât şi pentru a distruge o legendă făurită în jurul persoanei mele de presa ovreiască.

Nu mă adresez aci străinilor, ci partizanilor mişcării, cari pentru a-şi satisface inima şi sufletul caută acum o explicaţie mai adâncă.

Nu ignor faptul că mai mult prin vorbă decât prin scris se cuceresc oamenii; toate marile mişcări pe care istoria le-a înregistrat datoresc mai mult oratorilor decât scriitorilor. Dar nu este mai puţin adevărat că o doctrină nu-şi poate salva unitatea decât dacă ea a fost fixată prin scris odată pentru toţi.

Aceste două volume sunt pietrele pe care le aduc eu la edificiul comun”.

Din rândurile citate se văd şi împrejurările în care a fost scrisă opera şi motivele care l-au determinat pe d. Hitler să o scrie.

Ca să ne dăm seama de valoarea esenţială şi actuală a cărţii şi de locul pe care o ocupă în orientarea spirituală şi politică al celui de-al treilea Reich este suficient să transcriem câteva rânduri din „Voelkischer Neobachter”, cu data de 11 Decembrie 1933:

„Cartea Fuehrer-ului nostru conţine pentru prezent şi viitor principiile definitive ale concepţiunilor naţional-socialiste.

Ea este indispemsabilă oricărui german şi oricui vrea să pătrundă tainele noastre. Ea constituie esenţa chia a naţional-socialismului şi trebuie să devină de acum înainte biblia poporului german”.

Acest deziderat este astăzi o realitate, pentru că „Mein Kampf” este astăzi răspândită în Germania în mai mult de 1 milion de exemplare şi se poate afirma că ea a exercitat asupra naţiunii germane o influenţă tot atât de covârşitoare ca şi Coranul asupra lumii musulmane sau Vedas asupra lumii hinduse.

Precum se ştie, această carte este dăruită tuturor perechilor căsătorite de către ofiţerul stării civile, şcolarilor cari au obţinut capacitatea. Deasemenea, toate bibliotecile populare posedă un număr considerabil de exemplare.

Este de prisos să menţionăm faptul că „Mein Kampf” este tradus în mai toate limbile europene, ba chiar şi în limba japoneză, ca fiind piatră de hotar în noua orientare spirituală şi politică a Europei.

Ion Muche