România va eşua pentru că nu are un preşedinte ca Vladimir Putin – cum a „marcat” Rusia în faţa F.M.I.


În articolul anterior  spuneam că propunerea ca toată lumea să plătească aceeaşi taxă, mai scăzută, a nemulţumit Fondul Monetar Internaţional, însă, cu toate acestea, Moscova nu a dat înapoi – iar rezultatele au fost favorabile.

Georgiana Arsene

Efectul iniţial al pachetului de reforme a fost unul impresionant, în sensul că ruşii au început să îşi achite taxele, iar inflaţia s-a diminuat cu mai mult de jumătate. Astfel, dacă în anul 2000 aceasta era la 20 de procente, şase ani mai târziu se situa la valoarea de 9%! Imagini pentru fmi

Informaţia este prezentată de Angus Roxburgh în cartea de care v-am mai pomenit, şi anume „Vladimir Putin. Un ţar în căutarea unui nou imperiu”.

Acesta menţionează, de asemenea, că economia a crescut constant, cu aproximativ 6-7 procente pe an.

„Cu ajutorul creşterii la nivel mondial a preţului petrolului şi gazelor, principalele produse de export ale Rusiei, guvernul nu numai că şi-a echilibrat balanţa comercială, dar chiar a ieşit pe plus. A început să îşi plătească uriaşa datorie externă care ajungea la 130% din PIB, reducând-o la doar 18%, în 2006”. Op. cit, pag 72.

Fondul de Stabilizare, realizat la iniţiativa ministrului de Finanţe, atinsese valoarea de 522 de milioane de ruble, echivalentul a 18,5 miliarde de dolari, până la începutul lui 2005. Acest lucru a permis ca datoriile Rusiei faţă de FMI, în valoare de 3,3 miliarde de dolari, să fie plătite în întregime.

Veniturile din petrol continuau să curgă, astfel că, până în luna august a anului următor, 2006, Rusia reuşise să îşi achite şi toată datoria acumulată în perioada sovietică, în valoare de aproximativ 40 de miliarde de dolari către Clubul de la Paris al creditorilor guvernelor străine, economisind 7,7 miliarde de dolari în costuri de întreţinere.

Chiar şi în pofida acestor cheltuieli masive, pe măsură ce preţul petrolului continua să crească, Fondul de Stabilizare a continuat să acumuleze venituri, oferind Rusiei „un pat moale pe care să cadă, o dată cu prăbuşirea preţurilor din timpul crizei economice mondiale din 2008” – idem, pag. 73.

Redresarea economică a Rusiei este recunoscută şi de David R. Marples, autorul lucrării „Rusia în secolul XX”, care afirmă că, „în secolul al XXI-lea, Rusia a fost în stare să-şi revină economic după turbulenţii ani Elţîn” – pag. 455.

Acest lucru a fost posibil, în primul rând, prin dezvoltarea industriei petrolului şi gazelor naturale şi asigurându-se de intrarea celor din urmă sub controlul statului.

„Diminuarea puterii oligarhilor şi reafirmarea puterii centrale asupra regiunilor, care deveniseră baze de putere profitabile pentru satrapii locali au favorizat, de asemenea, renaşterea economică”. Idem.

Despre acest subiect, în episoadele viitoare, în care voi arăta şi felul în care Germania face afaceri cu Rusia, potrivit mărturiilor lui Michael Sturmer în cartea „Putin şi noua Rusie”.

Foto

România va eşua pentru că nu are un lider ca Vladimir Putin – iată cum a salvat acesta Rusia


În articolul precedent vă spuneam cât de gravă era situaţia în Rusia în timpul mandatului lui Boris Elţîn. Astăzi voi începe să vă prezint principalele reforme economice adoptate de ruşi pentru ieşirea din situaţia catastrofală în care se aflau – România nu va reuşi niciodată acest lucru!

Georgiana Arsene

Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei grave din Rusia acelor ani, voi puncta câteva amănunte notate de Martin Sixmith în cartea sa „Rusia. Un mileniu de istorie”, apărută la Editura Humanitas.

În capitolul „Boris Elţîn. Eşecul Reformelor”, Martin Sixmith spune că epoca acestui preşedinte, începută cu mari speranţe, se transformase într-o mare dezamăgire.

Şi aceasta pentru că, în 1992, producţia de alimente a scăzut cu 9 procente, iar cea industrială, cu 18%.

„Majoritatea ruşilor trăiau în cele mai rele condiţii de după război. Salariile nu erau plătite, inflaţia scăpase de sub control, numărul celor rămaşi fără adăpost şi al săracilor a crescut la niveluri nemaiîntâlnite până atunci. Vicepreşedintele Aleksandr Ruţkoi care devenise principala voce a opoziţiei faţă de Elţîn, descria politicile lui economice drept „genocid economic”, precizează Sixmith, la pagina 517.

În august 1999, cum criza economică nu dădea semne că s-ar atenua, Boris Elţîn numeşte un nou premier. Este vorba despre omul care a reuşit să redea măreţia Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

Potrivit autorului citat, scopul imediat al lui Putin era să scoată naţiunea din declinul economic al perioadei Elţîn, să reinstaureze ordinea în societate, să pună capăt violenţelor şi infracţionalităţii de pe străzi şi să redea Rusiei „statutul de mare putere” – op. cit, pag. 532, capitolul „Vladimir Putin. Revenirea la autocraţie”.

În lucrarea „Rusia ameninţă oare Occidentul?” scrisă de Jean-Sylvestre Mongrenier, acesta afirmă că, lăsând deoparte efectul norocos şi neaşteptat al exploziei preţului la petrol, care a fost la originea unei creşteri economice importannte, „restaurarea unei „verticale a puterii” şi a ordinii publice interne sunt printre realizările marcante în bilanţul mandatului lui Putin” – pag. 58, capitolul „Sistemul Putin”.

Angus Roxburgh, în „Vladimir Putin. Un ţar în căutarea unui nou imperiu” punctează, în capitoul 3, „Bătălia pentru reforma economică”, faptul că Vladimir Putin a lansat în ţară o serie de reforme economice care i-au adus laude peste hotare, întrucât „păreau direcţionate către stimularea economiei, stimularea pieţei libere şi aruncarea ultimelor vestigii ale comunismului la coşul de gunoi”.

La sfârşitul lui 1999, Putin l-a pus pe Gherman Gref , un avocat de 35 de ani devenit om de afaceri, la conducerea noului Centru de Cercetare Strategică, „ce s-a trannsformat în motorul tuturor reformelor” – pag. 67.

Planul lui Gref a transformat multe aspecte ale vieţii econimice din Rusia. Mai exact, taxa pe venitul privat a fost redusă de la 30% la un impozit forfetar de doar 13%.

Companiile au avut de câştigat, deoarece impozitul pe profit a scăzut de la 35% la 24%.

„Un nou cod al regimurilor juridice al terenurilor a făcut posibilă cumpărarea şi vânzarea terenurilor comerciale şi rezidenţiale pentru prima dată de la revoluţia comuistă din 1917”, precizează Roxburgh, la pagina 70, adăugând că exista un nou cod legislativ, noi măsuri de limitare a spălării de bani şi o încercare de a fragmenta unele dintre marile monopoluri de stat – producţia de electricitate a fost, spre exemplu, separată de reţeaua de furnizare.

De ce a fost nevoie de o reformă a impozitului pe venit? Să ne amintim numai care era situaţia a milioane de ruşi, nevoiţi să supravieţuiască având venituri mizere care, din acest motiv, evitau, pur şi simplu, să mai plătească impozitul, dat fiind faptul că taxele erau covârşitoare. 

Acelaşi lucru era valabil şi pentru impozitul pe profit al companiilor, acolo unde 80 de procente dintre oamenii de afaceri evitau să plătească impozitele.

Propunerea lui Gref ca toată lumea să plătească aceeaşi taxă, mai scăzută, pe venit, şi o taxă mai redusă pe profit pentru companii a fost una foarte îndrăzneaţă, a precizat Roxburgh, care menţionează că ideea era de a se coborî rata taxelor, dar de a creşte gradul de colectare a acestora.

Fondul Monetar Internaţional a fost nemulţumit de adoptarea acestor decizii, iar reprezentanţii instituţiei au refuzat să sprobe planul de măsuri. Cu toată împotrivirea FMI, Moscova nu a dat înapoi şi a continuat să adopte măsuri care ajutau atât statul, cât şi cetăţenii săi.

Despre asta, dar şi despre felul în care Vladimir Putin a manageriat relaţia cu oligarhii – într-un articol viitor.

Foto