Pleacă Andronescu. Aveți garanții că înlocuitorul va face rai din Educație?


Potrivit unor surse politice, Andronescu ar furma să plece de la Ministerul Educației.

Georgiana Arsene

Una din contracandidatele Vioricăi Dăncilă la funcția de șef al PSD, Ecaterina Andronescu, află astăzi dacă mai rămâne sau nu în Guvern.

Problema nu e că pleacă Andronescu, ci că înlocuitorul nu se știe dacă va face treabă mai bună sau mai rea la Minister. Că Andronescu ar putea fi mazilită politic este clar.

Educația este o rană sângerândă și, oricâte pansamente cu Rivanol s-ar pune, puroriul continuă să iasă. A luat Andronecu decizii bune la Minister? Cine poate decide asta?

Sistemul de învățământ este în degringoladă, iar profesorii sunt dezbinați. Rolul ministrului nu este să îi unească, pentru că nici măcar sindicatele nu se complică să facă asta.

A crescut calitatea în învățământ? Într-un sistem în care problema principală e calitatea umană și profesională a angajaților, a-i imputa Ecaterinei Andronescu lipsa de calitate în sistem este o greșeală. Imagini pentru ecaterina andronescu

Sistemul trebuie reformat total. De acord. Cum și cu cine? Avem destui oameni bine pregătiți care să își asume rolul de refacere din temelii a învățământului românesc? Cu siguranță că nu.

Schimbarea Ecaterinei Andronescu de la șefia MEN ar fi o greșeală, pentru că oricine ar veni în locul său ar încerca să schimbe lucrurile. S-ar ajunge la progres/ Nu. S-ar bate pasul pe loc.

În concluzie, Andronescu ar trebui să rămână la Educație.

De ce nu se publică nimic despre Venezuela în limba română? Exceptând propaganda americană, desigur…


Există o dictatură teribilă în Venezuela, așa cum crede marea majoritate a românilor și moldovenilor? Anumite medii de comunicare din lume au ajutat la distorsionarea realității.

Georgiana Arsene

La întrebarea ”de ce nu se publică nimic despre Venezuela în limba română” orice individ care se pricepe cât de cât să folosească un calculator conectat la internet ar putea să mă conteste. Și, în sinea lui, ar avea dreptate: pe internet sunt o sumedenie de știri în limba română despre Venezuela.

Punct. Pentru că mai departe intervin alte întrebări și alte răspunsuri. Dacă există, desigur.

Prima întrebare ar fi aceea legată de regimul de la Caracas. Este el unul dictatorial și crud, așa cum orice român poate citi pe site-urile de știri din țara noastră sau din Republica Moldova – gen deschide.md / sau nu? Și în baza a ce putem decide că e vorba de dictatură?

De ce autoproclamatul președinte al Venezuelei, Juan Guaido, este prezentat, constant, drept un luptător pentru dreptate, în antiteză, desigur, cu ”întunecatul” Nicolas Maduro?

De când nu mai avem, în România, știri și informații corecte despre Venezuela și cine este de vină? Iată două întrebări la care o să vă prezint un răspuns în cele ce urmează.

Așa cum spuneam în introducerea acestui text, marea majoritate a românilor și moldovenilor cred că în Venezuela există o teribilă dictatură.

Cine a contribuit la crearea unei asemenea imagini?

Anumite medii de comunicare din lume, cum ar fi Reuters și AFP, au ajutat la distorsionarea realității despre ceea ce se petrece în Venezuela pentru a încerca să ”demonizeze” imaginea unui guvern, al cărui singur delict a fost SĂ ÎI AJUTE PE CEI MAI SĂRACI DIN ȚARĂ.

Zece fapte interzise publicării în română

În ultimii 30 de ani, nu mai puțin de zece fapte nu au fost niciodată publicate și, mai mult și mai grav este că au fost interzise în limba română în ultimii 30 de ani!!!

1.În 2003, președintele venezuelean Hugo Chavez a provocat plecarea deținătorilor de clinici și spitale private din Venezuela când a ordonat crearea programului gratuit de sănătate: ”Misiunea Dinăuntrul Cartierului”. Misiunea Dinăuntrul Cartierului, cu sprijinul Guvernului cubanez, avea ca obiectiv asistența medicală gratuită pentru peste 4 milioane de venezueleni care nu puteau plăti nici clinici și nici spitale private, notează Diago Arloo – 2018.

Această măsură le-a generat mari pierderi de bani deținătorilor de clinici și spitale private din Venezuela și nu au întârziat să protesteze. După câteva luni, totalitatea clinicilor și spitalelor private din Venezuela a publicat anunțuri în ziarele venezuelene cum că nu recunosc guvernul Hugo Chavez și au început să finanțeze mișcările din opoziție ca să pună presiune și să închidă Misiunea Dinăuntrul Cartierului. Pentru 2018, Misiunea Dinăuntrul Cartierului funcționează în continuare în Venezuela; și clinicile și spitalele private insistă în continuare că ”toți venezuelenii trebuie să plătească pentru sănătate pentru a-i îmbogăți pe proprietarii clinicilor și spitalelor private din Venezuela”.

  1. În 2003, Hugo Chavez a provocat mânia proprietarilor din toate instituțiile universitare private din Venezuela când a ordonat crearea Universității Bolivariene Venezuela și alte 34 de universități gratuite în Venezuela. Datorită acestei inițiative, universitățile private au pierdut mulți clienți (studenți), care au început să studieze în instituții publice gratuite. În mai puțin de un an, aproape 3 milioane de persoane au început să studieze în universități. Ca răspuns, proprietarii universităților private au cerut compensații guvernului lui Hugo Chavez și au solicitat închiderea noilor universități. În 2018, s-au inaugurat peste 54 de universități, 1200 școli și 3500 centre de învățământ gratuite care, potrivit proprietarilor universităților private: ”trebuie să fie închise”.
  2. În 2000, Chavez a provocat plecarea proprietarilor din mediile private de comunicare după ce a ordonat modificarea politicilor venezuelene de publicitate guvernamentală. Spre exemplu, în 1999, societatea venezueleană Petroleos de Venezuela (PDVSA), cea mai mare din lume, trebuia să plătească obligatoriu și prin lege, toată publicitatea sa către 5 agenții de presă (printre acestea REUTERS și AFP) și 7 televiziuni private din Venezuela (între acestea CNN). Aceste agenții au primit în peste 40 de ani, aproape 2000 milioane de dolari pentru publicitate. Datorită anulării bugetelor, două televiziuni – RCTV și GLOBOVISION – au avut pierderi în același an. Între timp, guvernul bolivarian a început să publice (în special) anunțurile în sistemul național al mediilor de comunicare publice și a organizat crearea a 1500 de medii alternative de comunicare în toată țara, ceea ce a terminat cu controlul de comunicare din partea mediilor private dându-le un nou motiv pentru a exercita presiuni împotriva guvernului lui Chavez pentru ca acesta să dispară. La Lovitura de Stat din 2002, împotriva lui Hugo Chavez, RCTV și GLOBOVISION au participat ca finanțatori și au instigat la asasinarea simpatizanților lui Hugo Chavez prin mesaje 24 din 24 de ore. În 2003, reprezentanții RCTV au chemat în instanță guvernul venezuelean, pentru că nu le-a dat publicitatea lui PDVSA și au reclamat guvernul lui Hugo Chavez că le-a afectat afacerea și ”nu avea dreptul să facă asta”. În acest moment RCTV a pierdut concesionarea pentru a transmite în Venezuela și GLOBOVISION a fost vândută.

Totuși, REUTERS, AFP, CNN atacă constant guvernul lui Nicolas Maduro în diferite limbi pentru a-l obliga ca PDVSA să le plătească pentru publicitate la fel ca înainte.

  1. În 2011, Chavez a provocat iritarea sectorului privat al construcțiilor în Venezuela când a ordonat crearea programului: ”Marea Misiune Casa Venezuela”. Încă o dată Chavez a stricat un tip de afacere oligarhică națională și l-a înlocuit cu un sistem public. În această nouă etapă, grupurile de constructori privați ai țării au jurat maximă adversitate lui Chavez pentru că le-a luat piața de cumpărare –vânzare de case și apartamente, pe care o considerau piață proprie și pentru că le-a redus clientela. În decembrie 2018, guvernul lui Nicolas Maduro a construit și a dat gratis 2.600.000 de case și apartamente mobilate, pentru populația Venezuelei între 2012 și 2018. Rezultatul a fost că societățile constructoare ale țării au avut mari pierderi pentru că nimeni nu mai cumpăra casele sau apartamentele lor, care erau evaluate la 50.000 dolari. Totuși, peste 8 milioane de venezueleni au reușit să-și obțină casa lor. În paralel, 10 familii proprietare de societăți constructoare venezuelene îi cer guvernului lui Nicolas Maduro să înfrâneze acest program care, în 2022, pretinde să ajungă la 5 milioane de apartamente, deoarece le produce pierderi.
  2. În 2006, Chavez a deranjat sectorul bancar privat național când a ordonat crearea Băncii Trezoreriei, Banca Femeii, Banca Poporului Suveran, Banca Bicentenarului, Banca Forței Armate Naționale Bolivariene, naționalizarea Băncii Venezuelei și eliminarea Băncii Industriale, printre altele. Guvernul lui Chavez avea ca obiectiv să depoziteze fondurile Statului venezuelean în bănci publice și nu private. Această decizie a dezlănțuit furia anumitor familii de proprietari de bănci naționale, pentru că se obișnuiseră să păstreze banii instituțiilor publice în seifurile lor. În 2009, diferite bănci private au refuzat transferarea banilor guvernului către noile bănci publice și au decis să și-i însușească. Acest lucru a provocat o criză bancară care s-a soldat cu închiderea a 9 bănci din Venezuela. În acest moment, banii guvernului Venezuelei se află în bănci publice, și băncile private continuă încă să-i ceară guvernului să le dea acești bani.
  3. În 2007, Chavez a dat o lovitură dură unui mare grup de avocați și partide politice din opoziție când sub o formă incredibilă a ordonat eliminarea avantajelor asociate notariatelor și registrelor comerciale din țară. În acel an, modelul folosit în sistemul de notariate și registre publice din Venezuela era franciza. Adică, un notar sau un funcționar al registrului public acumula și administra independent veniturile ca produs al activităților sale și le împărțea între angajații săi, familie sau prieteni. Spre exemplu, se știe că doar în iulie 2006 registrul comerțului din Orașul Bolivar a acumulat o sumă aproximativă de 200.000 de dolari (la schimb în bolivari pentru timpul respectiv) care au fost împărțiți între ștatul de plată (format din familiari și prieteni ai înregistratorului). Acest comportament era totalmente legal și legitim, dar când a aflat Chavez (după 8 ani în care nimeni nu i-a zis nimic, nici nu l-a informat despre asta) a eliminat legile care sprijineau acest sistem și a stabilit o linie de salarii pentru funcționarii notariatelor și ai registrelor. De atunci, mare parte din banii produși de către aceste instituții merge la Trezoreria Națională.
  4. În 2000, familia lui Henrique Machado Zuloaga, proprietara celei mai mari societăți producătoare de oțel din Venezuela (SIVENSA), nu a mai primit sprijin economic din partea guvernului lui Hugo Chavez. În mai puțin de trei ani, societatea a pierdut monopolul pe piața de oțel în Venezuela și a început să protesteze în contra guvernului venezuelean, au declarat fii lui Machado Zuloaga.
  5. În 2010, Chavez a distrus afacerea diferitor familii columbiene, venezuelene și americane când Forța Armată Națională Bolivariană a început să doboare sistematic aeronave care survolau ilegal teritoriul național pentru a transporta droguri. De fapt, corelarea acestor factori sugerează că pe măsură ce mai multe avioane mici au fost deturnate, a crescut mai mult atacul și disperarea elitelor politice columbiene împotriva guvernului venezuelean. În 2015, când Nicolas Maduro a închis granița cu Columbia, a provocat o altă daună organizațiilor columbiene situate în Cucuta, cei care controlau ahicunoscuta și foarte rentabila piață de revânzare a benzinei venezuelene. Reclamațiile de închidere a frontierei și deturnarea de avioane mici, au ajuns inclusiv până la președintele columbian Juan Manuel Santos și la președintele mexican Felipe Calderon, care au criticat acțiunea venezueleană pentru că au ”doborât aceste aeronave fără a-i anunța”.
  6. În 1998, Chavez a terminat cu intențiile continue ale clasei politice în legătură cu partidele politice venezuelene: Acțiunea Democrată și COPEI, când i-a chemat pe venezueleni să participe la un proces constitutiv. Din 1961 până în 1999, Venezuela a fost guvernată de către aceste două partide politice, care au transformat instituțiile publice în mari societăți familiale. Spre exemplu, Ministerul Afacerilor Externe din Venezuela, în 1998 era compus din peste 3500 de persoane care aparțineau a două familii, incluzând descendenții din a treia și a patra generație. Practic, toți diplomații venezueleni erau membrii de elită economică și politică din Caracas, utilizând ambasadele venezuelene ca birouri comerciale pentru societățile lor. Constituția din 1999 a obligat Statul venezuelean să permită o participare mai mare a venezuelenilor în instanțele politice și a demontat sistemul exclusiv și descalificator care atâția ani a guvernat Venezuela. Acest lucru a avut ca și consecință faptul că în anii 2000 și 2001, Acțiunea Democrată și COPEI au început să-i impună guvernului lui Hugo Chavez să numească drept miniștrii membrii din familiile lor. Desigur, Hugo Chavez a refuzat și această politică este valabilă.

10.În august 1999, mediile de comunicare din Venezuela au informat că, la o întâlnire a Însărcinatei cu Afaceri a Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Venezuela, aceasta a fost deranjată că președintele Hugo Chavez nu a îngenunchiat și nici nu s-a înclinat în semn de curtoazie atunci când s-au cunoscut. Hugo Chavez i-a spus că niciodată nu va face asta, ceea ce a făcut ca diplomata americană să abandoneze salonul de recepții. Mulți spun că acesta a fost începutul conflictului cu SUA.

Sursa foto: www.caribflame.com

Daniel Dragomir, magnific în atacul la adresa lui Maior: „Tov. Maior, vezi mai bine ce faci cu denunţurile alea…”


Fostul ofişer SRI iese la rampă cu o postare incendiară, după ce ambasadorul României la Washington, George Maior, a declarat, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, actual avocat al lui Trump, că este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane certate cu legea.

Georgiana Arsene

George Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.Imagini pentru george maior

Reacţia lui Maior nu avea cum să îl lase indiferent pe Daniel Dragomir care a scris o postare extrem de acdă pe pagina sa de Facebook, în care spune că „a luat-o pe ulei”. Imagini pentru daniel dragomir

„Cred că e nevoie de un test de alcoolemie în politica românească. tovarăşe Maior, eşti ditamai ambasador la Washington şi nu mai ştii cine e şeful echipei de avocaţi a preşedintelui SUA? Mai pune nişte gheaţă”, a scris ironic Dragomir, care a adăugat că Giuliani nu poate fi acuzat că a luat bani ca să scrie ceva, întrucât protocoalele secrete au fost semnate de Maior.

În final, Daniel Dragomir i-a transmis ambasadorului României la Washington să aibă grijă ce face cu denunţurile pe care le are la DNA şi plângerile penale la Parchetul General.

„Şi George, George, bag-o şi pe aia cu ruşii”, a încheiat Dragomir.

 

România va eşua pentru că nu are un preşedinte ca Vladimir Putin – cum a „marcat” Rusia în faţa F.M.I.


În articolul anterior  spuneam că propunerea ca toată lumea să plătească aceeaşi taxă, mai scăzută, a nemulţumit Fondul Monetar Internaţional, însă, cu toate acestea, Moscova nu a dat înapoi – iar rezultatele au fost favorabile.

Georgiana Arsene

Efectul iniţial al pachetului de reforme a fost unul impresionant, în sensul că ruşii au început să îşi achite taxele, iar inflaţia s-a diminuat cu mai mult de jumătate. Astfel, dacă în anul 2000 aceasta era la 20 de procente, şase ani mai târziu se situa la valoarea de 9%! Imagini pentru fmi

Informaţia este prezentată de Angus Roxburgh în cartea de care v-am mai pomenit, şi anume „Vladimir Putin. Un ţar în căutarea unui nou imperiu”.

Acesta menţionează, de asemenea, că economia a crescut constant, cu aproximativ 6-7 procente pe an.

„Cu ajutorul creşterii la nivel mondial a preţului petrolului şi gazelor, principalele produse de export ale Rusiei, guvernul nu numai că şi-a echilibrat balanţa comercială, dar chiar a ieşit pe plus. A început să îşi plătească uriaşa datorie externă care ajungea la 130% din PIB, reducând-o la doar 18%, în 2006”. Op. cit, pag 72.

Fondul de Stabilizare, realizat la iniţiativa ministrului de Finanţe, atinsese valoarea de 522 de milioane de ruble, echivalentul a 18,5 miliarde de dolari, până la începutul lui 2005. Acest lucru a permis ca datoriile Rusiei faţă de FMI, în valoare de 3,3 miliarde de dolari, să fie plătite în întregime.

Veniturile din petrol continuau să curgă, astfel că, până în luna august a anului următor, 2006, Rusia reuşise să îşi achite şi toată datoria acumulată în perioada sovietică, în valoare de aproximativ 40 de miliarde de dolari către Clubul de la Paris al creditorilor guvernelor străine, economisind 7,7 miliarde de dolari în costuri de întreţinere.

Chiar şi în pofida acestor cheltuieli masive, pe măsură ce preţul petrolului continua să crească, Fondul de Stabilizare a continuat să acumuleze venituri, oferind Rusiei „un pat moale pe care să cadă, o dată cu prăbuşirea preţurilor din timpul crizei economice mondiale din 2008” – idem, pag. 73.

Redresarea economică a Rusiei este recunoscută şi de David R. Marples, autorul lucrării „Rusia în secolul XX”, care afirmă că, „în secolul al XXI-lea, Rusia a fost în stare să-şi revină economic după turbulenţii ani Elţîn” – pag. 455.

Acest lucru a fost posibil, în primul rând, prin dezvoltarea industriei petrolului şi gazelor naturale şi asigurându-se de intrarea celor din urmă sub controlul statului.

„Diminuarea puterii oligarhilor şi reafirmarea puterii centrale asupra regiunilor, care deveniseră baze de putere profitabile pentru satrapii locali au favorizat, de asemenea, renaşterea economică”. Idem.

Despre acest subiect, în episoadele viitoare, în care voi arăta şi felul în care Germania face afaceri cu Rusia, potrivit mărturiilor lui Michael Sturmer în cartea „Putin şi noua Rusie”.

Foto

România va eşua pentru că nu are un lider ca Vladimir Putin – iată cum a salvat acesta Rusia


În articolul precedent vă spuneam cât de gravă era situaţia în Rusia în timpul mandatului lui Boris Elţîn. Astăzi voi începe să vă prezint principalele reforme economice adoptate de ruşi pentru ieşirea din situaţia catastrofală în care se aflau – România nu va reuşi niciodată acest lucru!

Georgiana Arsene

Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei grave din Rusia acelor ani, voi puncta câteva amănunte notate de Martin Sixmith în cartea sa „Rusia. Un mileniu de istorie”, apărută la Editura Humanitas.

În capitolul „Boris Elţîn. Eşecul Reformelor”, Martin Sixmith spune că epoca acestui preşedinte, începută cu mari speranţe, se transformase într-o mare dezamăgire.

Şi aceasta pentru că, în 1992, producţia de alimente a scăzut cu 9 procente, iar cea industrială, cu 18%.

„Majoritatea ruşilor trăiau în cele mai rele condiţii de după război. Salariile nu erau plătite, inflaţia scăpase de sub control, numărul celor rămaşi fără adăpost şi al săracilor a crescut la niveluri nemaiîntâlnite până atunci. Vicepreşedintele Aleksandr Ruţkoi care devenise principala voce a opoziţiei faţă de Elţîn, descria politicile lui economice drept „genocid economic”, precizează Sixmith, la pagina 517.

În august 1999, cum criza economică nu dădea semne că s-ar atenua, Boris Elţîn numeşte un nou premier. Este vorba despre omul care a reuşit să redea măreţia Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

Potrivit autorului citat, scopul imediat al lui Putin era să scoată naţiunea din declinul economic al perioadei Elţîn, să reinstaureze ordinea în societate, să pună capăt violenţelor şi infracţionalităţii de pe străzi şi să redea Rusiei „statutul de mare putere” – op. cit, pag. 532, capitolul „Vladimir Putin. Revenirea la autocraţie”.

În lucrarea „Rusia ameninţă oare Occidentul?” scrisă de Jean-Sylvestre Mongrenier, acesta afirmă că, lăsând deoparte efectul norocos şi neaşteptat al exploziei preţului la petrol, care a fost la originea unei creşteri economice importannte, „restaurarea unei „verticale a puterii” şi a ordinii publice interne sunt printre realizările marcante în bilanţul mandatului lui Putin” – pag. 58, capitolul „Sistemul Putin”.

Angus Roxburgh, în „Vladimir Putin. Un ţar în căutarea unui nou imperiu” punctează, în capitoul 3, „Bătălia pentru reforma economică”, faptul că Vladimir Putin a lansat în ţară o serie de reforme economice care i-au adus laude peste hotare, întrucât „păreau direcţionate către stimularea economiei, stimularea pieţei libere şi aruncarea ultimelor vestigii ale comunismului la coşul de gunoi”.

La sfârşitul lui 1999, Putin l-a pus pe Gherman Gref , un avocat de 35 de ani devenit om de afaceri, la conducerea noului Centru de Cercetare Strategică, „ce s-a trannsformat în motorul tuturor reformelor” – pag. 67.

Planul lui Gref a transformat multe aspecte ale vieţii econimice din Rusia. Mai exact, taxa pe venitul privat a fost redusă de la 30% la un impozit forfetar de doar 13%.

Companiile au avut de câştigat, deoarece impozitul pe profit a scăzut de la 35% la 24%.

„Un nou cod al regimurilor juridice al terenurilor a făcut posibilă cumpărarea şi vânzarea terenurilor comerciale şi rezidenţiale pentru prima dată de la revoluţia comuistă din 1917”, precizează Roxburgh, la pagina 70, adăugând că exista un nou cod legislativ, noi măsuri de limitare a spălării de bani şi o încercare de a fragmenta unele dintre marile monopoluri de stat – producţia de electricitate a fost, spre exemplu, separată de reţeaua de furnizare.

De ce a fost nevoie de o reformă a impozitului pe venit? Să ne amintim numai care era situaţia a milioane de ruşi, nevoiţi să supravieţuiască având venituri mizere care, din acest motiv, evitau, pur şi simplu, să mai plătească impozitul, dat fiind faptul că taxele erau covârşitoare. 

Acelaşi lucru era valabil şi pentru impozitul pe profit al companiilor, acolo unde 80 de procente dintre oamenii de afaceri evitau să plătească impozitele.

Propunerea lui Gref ca toată lumea să plătească aceeaşi taxă, mai scăzută, pe venit, şi o taxă mai redusă pe profit pentru companii a fost una foarte îndrăzneaţă, a precizat Roxburgh, care menţionează că ideea era de a se coborî rata taxelor, dar de a creşte gradul de colectare a acestora.

Fondul Monetar Internaţional a fost nemulţumit de adoptarea acestor decizii, iar reprezentanţii instituţiei au refuzat să sprobe planul de măsuri. Cu toată împotrivirea FMI, Moscova nu a dat înapoi şi a continuat să adopte măsuri care ajutau atât statul, cât şi cetăţenii săi.

Despre asta, dar şi despre felul în care Vladimir Putin a manageriat relaţia cu oligarhii – într-un articol viitor.

Foto