De ce o să iasă tot Iohannis președinte


Președintele excursionist va mai câștiga, fără doar și poate, un nou mandat. Pe banii noștri. Georgiana Arsene Dacă am ști să trăim după principiile unei societăți democratice, atunci am avea conștiința faptului că trebuie să mergem la vot. Cum, însă, suntem o nație care se sperie când ninge mai tare și crede că e apocalipsa,Continuă lectura „De ce o să iasă tot Iohannis președinte”

File din jurnal Liviu Dragnea, after CEX


Dragă jurnalule, Auzi, ia mai du-te şi tu-n mă-ta, ce atâta dragă! Sunt nervos! Am avut CEX azi, mă f… si Firea la cap cu prostiile, aia vrea să fie dată afară din partid, în buget sunt prevăzuţi prea mulţi bani pentru serviciile secrete… Ba mai are şi Irina toane, nu ştiu ce are, căContinuă lectura „File din jurnal Liviu Dragnea, after CEX”

File din jurnal – Klaus Iohannis, decizie


Dragă jurnalule, Băăăăi, deci mă simt bengos rău de tăt, auzi? Păi cum să mă simt altfel, dacă ieri am semnat două decrete de revocare care s-au şi publicat în aceeaşi zi! Mai tare decât atunci când scriam pentru Gazeta de perete! Azi am făcut primele declaraţii de presă pe 2019, am zis cu preşedinţiaContinuă lectura „File din jurnal – Klaus Iohannis, decizie”

File din jurnal – Viorica Dăncilă


Georgiana Arsene Dragă jurnalule, Sunt foarte supărată de povestea asta cu Junker. Păi să mă lase el, nenorocitu, cu ochii în soare, ca pă ultima ţoapă? Se poate? Păi io sunt premierul României, io spun dacă ninge, dacă plouă, orice. Şi mut oraşele lumii după cum îmi aduc aminte. Pă mine nu mă lasă bărbaţiiContinuă lectura „File din jurnal – Viorica Dăncilă”

Jaful OMV în România, în cifre. Lavrincic: „Stimate domnule preşedinte Klaus Iohannis, dumneavoastră cu ce vă ocupaţi?”


Cunoscutul om de afaceri Gabriel Antoniu Lavrincic, „românul cu suflet rusesc”, aşa cum îl numesc partenerii ruşi, susţine că, dacă România doreşte o relansare economică, atunci trebuie să ţină cont şi de piaţa rusă. Mai jos voi prezenta integral materialul său, extrem de important pentru a înţelege realităţile economice ale prezentului. România – Rusia –Continuă lectura „Jaful OMV în România, în cifre. Lavrincic: „Stimate domnule preşedinte Klaus Iohannis, dumneavoastră cu ce vă ocupaţi?””