Ambasada Rusiei la București, lecție magistrală pentru ministrul român al Apărării – cum e cu ”Vin rusii?”


Diplomații ruși de la București au scris, pe pagina lor, un comentariu extrem de bine argumentat și de puternic în care explică foarte clar faptul că Rusia nu este agresor.

Georgiana Arsene

O declarație a ministrului român al Apărării Naționale, Mihai Leș, referitoare la evoluția securității în regiunea Mării Negre, unde, în opinia demnitarului nostru Rusia este cea mai mare îngrijorare a primit o replică magistrală din partea diplomaților Ambasadei Rusiei la București.

Redau integral mesajul reprezentanților Ambasadei Rusiei la București, așa cum a fost postat pe pagina de Facebook a instituției. Orice intervenție a mea – ca și comentariu – ar fi de prisos.

#RO Fantoma lui James Forrestal a apărut în Constanța?

Agenția de presă oficială română Agerpres a publicat declarația Ministrului Apărării Naționale al României, G. Leș de la conferința internaţională „Black Sea and Balkans Security Forum” din staţiunea Mamaia. Este posibil ca imaginea să conÅ£ină: 1 persoană, costum

Textul complet al mesajului „Agerpres” este prezentat mai jos:

„Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat vineri, la conferinţa internaţională „Black Sea and Balkans Security Forum” ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, că evoluţia securităţii în regiunea Mării Negre presupune îngrijorări serioase, cea mai mare îngrijorare fiind Rusia.

„Evoluţia securităţii în regiunea Mării Negre presupune îngrijorări serioase. Există îngrijorări că situaţia aliaţilor nu este suficient de angajată. Cea mai mare îngrijorare este Rusia. (…) Marea Neagră este fundamentală pentru securitatea naţională a Rusiei, asigură control asupra Caucazului, Republicii Moldova şi a jumătate din Ucraina şi asigură o platformă pentru proiectarea forţelor şi influenţei în Balcani, Marea Mediterană şi Orientul Mijlociu. Obiectivul strategic al Rusiei este să aibă dominaţia asupra regiunii Mării Negre, iar strategia de securitate a Moscovei clasifică NATO ca domeniu de ameninţare militară la adresa securităţii Rusiei”, a spus Leş.

Potrivit acestuia, în Marea Neagră, Rusia are o atitudine agresivă constantă.

„Spre deosebire de regiunea Mării Baltice, în Marea Neagră, Rusia are o atitudine agresivă constantă. (…) România este inclusă ca ţintă potenţială pentru capabilităţile de atac ale Rusiei, fiind percepută ca centru de decizie NATO. (…) De la anexarea ilegală şi ilegitimă a Crimeei, Rusia şi-a intensificat acţiunile agresive în regiunea Mării Negre, în special împotriva Ucrainei, dar şi împotriva prezenţei aliate în zonă. Şi-a sporit prezenţa în zona Mării Negre, ca parte a unei strategii coerente, echilibrul militar a fost schimbat în mod fundamental în favoarea sa, iar Rusia este deja capabilă, dacă e necesar, să împiedice militar accesul extern la Marea Neagră”, a afirmat ministrul Apărării Naţionale.

El susţine că este necesară consolidarea poziţiei de apărare în regiunea Mării Negre.

„Atitudinea pasivă, de disuasiune, nu mai este eficace şi ar trebui să folosim o atitudine mai fermă în regiune. Este necesară o strategie aliată pe termen lung pentru a contracara tendinţele hegemonice ale Rusiei în regiune şi pentru a consolida poziţia de apărare a Alianţei şi a capacităţii şi rezistenţei aliaţilor”, a spus Leş.

Întrebat de ce ar avea nevoie România pentru a-şi spori capacitatea militară şi a face faţă potenţialului agresor Rusia, ministrul a afirmat că este nevoie de „apărare colectivă”.

„Şi dacă am avea 10% din Produsul Intern Brut sau 100% din Produsul Intern Brut pentru următorii nu ştiu câţi ani de zile, România nu va avea capabilităţi să poată face faţă singură la un astfel de potenţial agresor. Tocmai de aceea discutăm de apărare colectivă, de capabilităţi pe care le punem împreună pentru a putea face faţă unui asemenea agresor”, a declarat Gabriel Leş.

Oficiali ai NATO şi Uniunii Europene, reprezentanţi ai instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul relaţiilor externe şi securităţii naţionale şi invitaţi din zona academică participă, în perioada 12 – 14 iunie, la conferinţa internaţională „Black Sea and Balkans Security Forum”, ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia. Forumul regional de securitate aduce în România invitaţi cu o vastă experienţă profesională, pentru a dezbate provocările clasice şi emergente de securitate din zona Mării Negre şi regiunea Balcanilor, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa.

Aflată la a treia ediţie, conferinţa „Black Sea and Balkans Security Forum” este organizată de asociaţia New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi Zona Metropolitană Constanţa”.

Povestea primului ministru al apărării americane, James Forrestal, care a fost cunoscut ca un muncitor neobosit în timpul vieții sale și ca a făcut multe pentru a mobiliza potențialul militar și economic american în timpul celui de-al doilea război mondial, vine imediat în memoria unui cititor experimentat. El a părăsit voluntar viața în mai 1949, aruncându-se pe fereastra unui spital de psihiatrie, potrivit conturilor martorilor oculari, strigând că „vin rușii!”. Până la sfârșitul vieții sale, J.Forrestal, în opinia medicilor și a celor din jurul său, a devenit nebun pe baza unei presupuse amenințări sovietice.

Suntem atât de încrezători în efectuarea unor astfel de evaluări, deoarece în 1949, la doar câteva luni după sinuciderea lui J.Forrestal, URSS a reușit să testeze prima bombă atomică – punând bazele creării unui potențial strategic pentru descurajarea nucleară, care rămâne garantul păcii comune până în prezent.

În ceea ce privește Statele Unite, după prima în istoria omenirii folosirea de către americani a armelor nucleare împotriva orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki în august 1945, până în 1949 în SUA a fost planificat urmatorul plan de distrugere a Rusiei Sovietice. Ca principală modalitate pentru aceasta, Pentagonul și Casa Albă au intenționat să utilizeze 300 de încărcături nucleare pentru a distruge mai bine de 100 de orașe și multe alte obiecte pe teritoriul sovietic, bineînțeles, cu populația civilă de acolo.

Acum recitiți cuvintele lui Gabriel Leș și întrebați-vă. Într-adevăr spiritul rebel al lui James Forrestal l-a invadat? Dacă pur și simplu nu-l dă odihnă laurii acestui faimos în timpul său rusofob și „luptător împotrivă pericolului rusesc”, atunci ne-am dori să atragem atenția asupra faptului că în ziua de azi dânsul este aproape uitat chiar și la el acasă, iar moștenitorii săi politici și spirituali încă răspândesc mituri și povesti de groază despre Rusia agresivă, acum sub hashtăgurile modernizate de „război hibrid”, „comunicare strategică” și etc. Principalul lucru este că bugetul militar nu se epuizează…

Propunem că evaluarea corectitudinii analizei ministrului român referitor la situația militaro-strategică din regiunea Mării Negre să fie făcută de experții militari adevărați, la care nu ne aparținem. Însă este important să ținem minte, că Rusia este de fapt acuzată de presupuse „superpregătiri militare” pe propriul său teritoriul…

Atrage atenția deosebită o afirmație cheie, dar de fapt falsă (premisă), care o face pe întreaga structură și concluzii să par foarte controversate, dacă nu chiar absurde. București-ul, chipurile, este centrul de luare deciziilor al NATO, care, după cum știți, sunt luate într-un loc complet diferit și în interesul unui stat complet diferit, anume – patria lui James Forrestal.

Privit în ansamblu: „Vin rușii!…”. Dar oare merită urmărit exemplul lui James Forrestal???

Sursa foto

Dacă nu era momentul 23 august, mulţi evrei din România ar fi avut de suferit!


Momentul întoarcerii armelor a reprezentat un moment esenţial nu doar în istoria României, ci şi în cea a Europei, eliberată de sub jugul fascist de către Armata Roşie.

Georgiana Arsene

Antonescu orchestrează moartea a sute de evrei

În lucrarea „În umbra Europei – două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea”, autorul Robert D. Kaplan vorbeşte despre ce a reprezentat înfrângerea naziştilor la Stalingrad.

„Sfârşitul deportărilor şi al crimelor în masă din Transnistria şi decizia de a nu-i trimite pe evreii din România spre lagărele morţii din Polonia sunt acte întreprinse după înfrângerea naziştilor la Stalingrad, când Antonescu a înţeles că Hitler s-ar putea să piardă războiul”. Op cit, pag 202.

Pentru o bună înţelegere a situaţiei trebuie făcută precizarea, extrem de importantă, că România lui Ion Antonescu era al doilea aliat al lui Adolf Hitler în Axă, în ordinea importanţei, după Italia lui Benito Mussolini, chiar dacă se poate spune că Antonescu i-a fost mai util lui Hitler decât Mussolini.

Preluând informaţia făcută publică de Dennis Deletant, în lucrarea „Aliatul uitat al lui Hitler: Ion Antonescu şi regimul său, România 1940-1944”, Kaplan notează că Antonescu a contribuit cu 585.000 de soldaţi români la ofensiva nazistă împotriva Uniunii Sovietice în perioada iunie-octombrie 1941.

„La Stalingrad, la sfârşitul anului 1942 şi începutul lui 1943, trupele române au luptat cu deosebită îndârjire alături de aliaţii germani. Întrucât era bogată în resurse naturale şi se afla în partea de sud a rutei de invazie a Operaţiunii Barbarossa, România furniza maşinăriei de război a lui Hitler cantităţi însemnate de petrol de la rafinăriile de la Ploieşti, precum şi alte materii prime”, notează sursa citată, la pagina 194.

Din toamna lui 1940 şi până în vara lui 1044, Antonescu a avut nu mai puţin de zece întrevederi cu Hitler, majoritatea în Austria şi Prusia Orientală. Imagini pentru ion antonescu hitler

„Antonescu a orchestrat personal, prin înfometarea deliberată şi „acte oribile de ucidere în masă” moartea a aproximativ 300.000 de evrei în nordul Bucovinei, în Basarabia şi în Transnistria, adică în zonele din estul şi nordul României cu populaţie majoritar românească” – pag. 195.

Cu toate acestea, potrivit lui Larry L. Watts, rata de supravieţuire a populaţiilor evreieşti în teritoriile aflate sub directa lui administraţie civilă şi militară, în graniţele legale ale României, a fost mai mare decât în oricare alt stat aliat.

SUA tolerează acţiunea românească împotriva URSS

Antonescu ar fi trebuit să oprească ofensiva românească pe Bug, deci nu ar fi trebuit să meargă mai departe, în stepele ruseşti.

„De altfel, chiar Statele Unite, în special, toleraeseră întreaga aventură românească contra aliatului lor, URSS, recunoscând legitimitatea recuceririi acelor teritorii româneşti. Erau dispuşi să accepte chiar şi instaurarea puterii româneşti pe Bug. Depăşirea acelei graniţe a însemnat, însă, războiul şi transformarea armatei române în carne de tun”, nota, în data de 3 aprilie 2016, adevarul.ro.

La Stalingrad, armata română înregistează o înfrângere care a reprezentat un dezastru fără precedent în istoria militară a românilor. În lupte au pierit între 140.000 şi 150.000 de militari, precum şi aproape toată tehnica de luptă.

În ceea ce priveşte pierderile provocate URSS de armata română, menţionez numai cele realizate de Armata 3, condusă de general de corp de armată Petre Dumitrescu, şi care a fost subordonata Armatei 11 germane, căreia i-a asigurat flancul stâng în timpul înaintării spre Bug şi apoi spre Nipru.

Ia parte în bătălia de la Marea Azov, care se termină cu distrugerea a două armate sovietice 9 şi 18.

Până pe 10 octombrie 1941, Armata 3 avansase 1700 km, purtase 4 mari bătălii şi 42 de lupte. Astfel, i-a provocat URSS pierderi estimate la peste 20.000 de morţi şi 40.000 de răniţi.

„Fuseseră capturaţi 15565 de prizonieri – exceptându-i pe cei predaţi deja germanilor, 149 de tancuri, 128 de tunuri, 277 de mitraliere şi 367 de puşti mitraliere. Pierderile se ridicau la 10541 de oameni (2555 morţi, 6201 răniţi şi 1785 dispăruţi)”, notează worldwar2.ro

După anunţarea armistiţiului, încearcă să îşi ducă trupele cât mai departe de sovietici. Nu reuşeşte, iar o mare parte a armatei 3 e luată prizonieră. Vorbim de 130.000 de soldaţi, iar aici sunt incluşi şi cei ai Armatei 4 de pe frontul din nordul Moldovei.

sursa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfârşitul crunt al Zoiei Kosmodemianskaia, tânăra torturată de nazişti.


Avea 18 ani şi o viaţă întreagă înainte – dar soarta a avut alte planuri cu tânăra care a ales să lupte pentru un ideal.

Georgiana Arsene

La 75 de ani de la eliberarea Europei de fascişti, ar trebui să aducem în prim plan poveştile celor care au murit pentru patrie. Ale celor care nu au acceptat ca patria lor să fie invadată de nazişti.

Chiar dacă asta a însemnat să plătească extrem de scump pentru lupta lor.

Zoia Kosmodemianskaia a fost prima femeie din Marele Război pentru Apărarea Patriei decorată ca erou al Uniunii Sovietice.

„Una dintre cele mai tinere cercetaşe, Zoia Kosmodemianskaia, avea numai 18 ani când a fost prinsă în timp ce tăia cablurile telefonice nemţeşti. A fost torturată atât de brutal, încât chiar şi unii soldaţi nazişti s-au simţit dezgustaţi, dar ea a refuzat cu încăpăţânare să-şi dezvăluie identitatea sau să-şi dea în vileag tovarăşii”, relatează, în cartea sa, „Rusia, un mileniu de istorie”, Martin Sixmith, pag. 340

Autorul povesteşte că, pe eşafodul improvizat, cu ştreangul deja la gât, s-a adresat populaţiei civile care se adunase s-o vadă murind, spunându-le că se bucură să moară pentru patrie. Imagini pentru zoia kosmodemianskaia

Sixmith precizează, de asemenea, că naziştii îi fotografiaseră execuţia şi trupul pe jumătate gol aruncat în zăpadă.

Trebuie reamintit faptul că, în 22 iunie 1941, are loc operaţiunea Barbarossa, prin care trupele naziste atacă URSS. În cuvântarea din 3 iulie 1941, Stalin spune că „războiul împotriva Germaniei fasciste nu poate fi socotit un război obişnuit” şi că el este, totodată, „marele război al întregului popor sovietic împotriva trupelor fasciste germane, un război pentru apărarea Patriei”.

 

Directorul Departamentului European IV din MAE Rusia: „Relaţiile ruso-române în situaţia existentă în prezent – de o calitate foarte negativă”


Boţan-Harcenko Alexandr Arkadyevich susţine că această situaţie este extrem de regretabilă, cu atât mai mult cu cât România este o ţară vecină.

Georgiana Arsene.

În data de 16 martie 2018, la Moscova, a fost organizată conferinţa „Vecinătate şi bună vecinătate în relaţiile internaţionale. O privire specială asupra relaţiilor româno-ruse” de către Fundaţia pentru Diplomaţie Publică „Alexander Gorchakov” şi Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu”.

Cu acest prilej, Boţan – Harcenko Alexandr Arkadyevich, directorul Departamentului European IV din MAE al Rusiei, care, potrivit propriilor declaraţii, o parte importantă a activităţii sale profesionale a avut de-a face cu diplomaţia de criză – şi-a exprimat îngrijorarea extremă cu privire la nivelul relaţiilor bilaterale româno-ruse existent în prezent.

„Nu voi ascunde faptul că i-am transmis domnului Vasile Soare (ambasadorul României în Federaţia Rusă – nota Georgiana Arsene) faptul că situaţia existentă a relaţiilor ruso-române, atmosfera acestora şi nivelul extrem de scăzut sunt aspectele care îngreunează cel mai mult munca departamentului nostru care supervizează dezvoltarea relaţiilor reciproce cu un număr semnificativ de state – membre ale Uniunii Europene. Să fiu sincer, analizând relaţiile ruso-române în situaţia existentă în prezent în contextul colaborării cu principalele state din Uniunea Europeană şi cu Uniunea Europeană în ansamblu, ajungem la concluzia că acestea se remarcă fiind de o calitate foarte negativă”, a precizat Boţan – Harcenko Alexandr Arkadyevich în cadrul conferinţei, adăugând că această situaţie este extrem de regretabilă şi că regretul nu ar fi fost atât de mare dacă ar fi fost vorba de o ţară care timp de secole ar fi fost departe de Rusia, de URSS.

În acelaşi caz, însă, a adăugat expertul, este vorba de o ţară „care ne este vecină”. În acest sens, a invitat Bucureştiul să depună cele mai active eforturi de redresare a relaţiilor noastre şi de facilitare a dialogului politic, să ajungă la înţelegere reciprocă privind aspectele legate de menţinerea securităţii.

„Voi vorbi direct – sprijinul activ acordat de Bucureşti în ultimul timp pregătirilor militare ale SUA şi NATO în apropierea frontierelor de stat ale Rusiei, indiferent de modul în care poate fi explicat acest lucru, este alarmant şi este motivul multor îngrijorări în contextul asigurării securităţii Rusiei”, a explicat directorul Departamentului European IV din MAE al Rusiei, adăugând că este vorba, în primul rând, de plasarea elementelor din cadrul sistemului global de apărare antirachetă de la Deveselu, precum şi a centrelor de comandament şi a celulelor de stat major împreună cu bazele militare de antrenament, modernizarea şi utilizarea infrastructurii militare, terestre, aeriene şi navale în interesul alianţei, derularea sub egida acesteia a diverselor exerciţii militare şi multe altele.

Oportunităţi enorme de colaborare

Specialistul rus a precizat că există posibilităţi enorme de a colabora în dosarul Mării Negre, iar un domeniu larg de activitate îl reprezintă relaţiile economico-comerciale dintre Rusia şi România.

Tot ceea ce a prezentat sunt doar perspective, pentru că obiectivele din prezent sunt extrem de modeste. Fotografia postată de Russian Foreign Ministry - МИД России.

De exemplu, a explicat sursa citată, acum analizează cum modul de reluare a dialogului politic extern, pentru refacerea cel puţin a mecanismului de consultări la nivelul celor două departamente de politică extrenă.

În această situaţie, a explicat expertul rus, „obiectivul nostru nu rezidă doar în organizarea unor astfel de evenimente pentru a le bifa, ci şi în a fi încrezători, într-o anumită măsură, în faptul că acestea vor da un rezultat, oricât de mic, dar tangibil”, fapt care ar demonstra că poziţiile ruso-române vor fi mai apropiate.

Reamintesc că ieri s-au marcat 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Rusia.

Sursa foto: Ambasada Rusiei la Bucureşti

Ce soartă au urmaşii liderilor sovietici?


Deşi perioada sovietică devine tot mai îndepărtată, nu puţini sunt cei care se întreabă care a fost destinul copiilor şi nepoţilor foştilor lideri politici şi economici din acele vremuri.

Georgiana Arsene

În data de 10 iulie a acestui an, din pricina problemelor cardiace, Andrei Brejnev, în vârstă de 57 de ani, a decedat la Sevastopol. Acesta era nepotul secretarului general al Comitetului Central al CPSU Leonid Brejnev.

Andrei Brejnev a fost, poate, cea mai proeminentă personalitate a neamului Brejnev e la începutul secolului XXI. Tatăl său, Iuri Brejnev, a fost primul ministru adjunct al Comerţului Exterior al URSS şi a fost pensionat după ce Mihail Gorbaciov a venit la putere. La cel moment, Iuri Brejnev avea 53 de ani.

Andrei Iurievici a absolvit Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova și la finalul epocii sovietice lucra în funcția de șef adjunct al Departamentului de Relații Externe al Ministerului Comerțului al URSS. În anii ’90, Brejnev a fost angajat în comerț și, la începutul secolului, a decis să-și încerce cariera politica, folosind nostalgia apărută în societate după vremurile bunicului său. La acest lucru a contribuit și înfățișarea lui – Andrei Iurievici, într-adevăr, arăta ca un tânăr Leonid Ilici, precizează vestidinrusia.ro. 

În 1998, a condus Mișcarea publică comunistă a întregii Rusii. Mai târziu, Andrei Brejnev a devenit membru al Partidului Comunist al Federaţiei Ruse, a condus “Noul Partid Comunist”, iar în 2012 a devenit primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist pentru Dreptate Socială. El a participat în mod repetat la alegeri la diferite niveluri, dar nu a reușit să fie ales nicăieri. Ultima încercare de a obține succesul a fost participarea la alegerile pentru Duma de Stat a celei de-a VII-a convocări din partea Partidului ”Rodina”. Însă Andrei Brejnev nu a reușit să devină nici deputat. Foto

Imagine similară

Deși nu și-a ascuns legătura de familie cu bunicul său, Viaceslav Nikonov, nepotul președintelui Consiliului Comisarilor Poporului al URSS și al ministrului de Externe Vaceslav Molotov, în activitățile sale nu a insistat niciodată asupra acestui lucru.

În vârstă de 62 de ani, Nikonov este unul dintre cei mai cunoscuți politologi ruși, doctor în științe istorice, decan al Facultății de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Mosscova.

Nikonov face parte din structurile de vârf ale Partidului ”Rusia Unită”, de guvernământ, este deputat al Duma de Stat din partea cestui partid și deține funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru educație. Printre sutele de lucrări ale lui Nikonov, ca om de știință, sunt cele dedicate biografiei lui Viaceslav Molotov. Foto

Imagine similară

Fondatorul și liderul grupului “Flori” Stas Namin (bunicul lui, Anastas Mikoian a condus comerțul sovietic și o vreme a fost Președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS) este cunoscut ca unul dintre primii producători indigeni de muzică. De la primul său centru de producție independent SNC din țară s-au lansat grupuri de muzică, precum ”Kalinov Most” (“Podul Kalinov”), “Brigada S”, “Codul moral”, “Spleen” și multe altele. Namin a creat și a fost producător al celui mai de succes grup național, orientat spre publicul occidental – ”Parcul Gorki”.

Succesul său este atât de mare, încât nimeni nu prea își mai amintește de strămoșii lui.

Tatăl lui Stas Namin a fost Alexei Mikoian, cel de-al treilea fiu al comisarului poporului al lui Stalin. Alexei Anastasovici a fost pilot militar, a participat la al doilea război mondial, fiind unul dintre primii din țară care a testat avioanele cu reacție, jeturi. Alexei Mikoian a ajuns la gradul de locotenent general de aviație, și a primit titlul onorific „Pilot militar emerit al URSS“. Însăși Stas Namin (al cărui nume real este același cu cel al bunicului, Anastas Mikoian) a absolvit școala de cadeți Suvorov, dar el a preferat creația muzicală și nu cariera militară. În ultimii ani, Mikoian, în vârstă de 66 de ani, este pasionat de pictură, fotografie și regie.

În iulie 2018 Namin a participat la festivalul de film „Caisa de Aurt“ din Armenia, unde și-a prezentat „Vechiul templu al Armeniei“ și „ Cuba Reală“. Foto

Imagini pentru stas namin

Presa din lumea întreagă a izbucnit, la mijlocul lunii martie, cu ştirea că nepoata lui Stalin a participat la o sesiune foto şocantă.

În fotografiile pe care oamenii le-au găsit în rețelele sociale, a fost înfățișată o doamnă extravagantă cu un machiaj luminos, ciorapi rupți, pantaloni scurți, „înarmată“ cu un pistol de jucărie.

Chris Evans, (foto) care este și Olga Peters, este, într-adevăr, nepoata lui Iosif Visarionovici Stalin. Ea s-a născut în 1973 în familia fiicei lui Stalin, Svetlana Alliluieva, și a americanului William Peters.

Aceasta locuieşte în statul Oregon, deţine un magazin de antichităţi, nu vorbeşte limba rusă şi nu îi place să vorbească despre bunicul său. De fapt, şi cu mama sa,, care a murit în anul 2011, a vorbit foarte rar, ca adult.

În micul sat Kliuci din Kamceatka locuiește sora lui Chris Evans, Ecaterina Jdanova. Ecaterina este mai mare decât Olga-Chris, cu 23 de ani. Rudele nu au comunicat niciodată între ele și singurul lucru care le unește este reticența de a discuta cu oricine fie despre bunicul lor Iosif, fie despre mama lor, Svetlana. Ecaterina este  nepoata nu numai a lui Iosif Stalin, ci și a asistentului său apropiat, membru al Politburo, Andrei Jdanov.

Când Svetlana Alliluieva a fugit în Statele Unite, Ecaterina nu avea încă 17 ani. Ea nu și-a iertat mama pentru această faptă. Când totuși ziariștii au ajuns la ea, femeia a răspuns scurt: “Alliluieva nu este mama mea, ați încurcat ceva”. La începutul anilor 1970, Ecaterina Jdanova a absolvit Universitatea de Stat din Moscova cu o diplomă în geofizică, după care a mers să lucreze în Kamceatka. Aici, în 1982, i s-a născut fiica, Anna.

Toată viața ei, Ecaterina Jdanova a lucrat la Institutul de Vulcanologie și Seismologie din Kamceatka din cadrul Academiei Ruse de Științe. Fiica Anna s-a căsătorit cu un militar care, de asemenea, are serviciul în Kamceatka, au o fiică și un fiu – respectiv, stră-strănepoată și stră-strănepot al lui Stalin și Jdanov. Propuneri repetate de a se muta mai apropiere de civilizație, Ecaterina Jdanova le respingea întotdeauna, preferând o viață modestă în Kliuci. Foto

Mulți descendenți ai conducătorilor sovietici s-au mutat în Occident. Printre ei, strănepoata lui Nikita Hrușciov, Nina Hrușciov.

Nina Lvovna este fiica Iuliei Hrușciova, care a fost pentru liderul sovietic în același timp și nepoata și fiica adoptivă. Cel mai mare fiu al lui Hrușciov Leonid, pilot militar, nu s-a întors de la luptele date pe data de 11 martie 1943. Soția lui, Liubov Sizîh, a fost închisă sub acuzația de spionaj și după aceasta apoi a fost exilată. Nikita Hrușciov și-a adoptat nepoata în vârstă de trei ani, rămasă orfană. Foto

Iulia Hrușciova a lucrat ca jurnalist la Agenția de Presă ”Novosti”, apoi, șef al secției literare la Teatrul Dramatic ”Ermolova” din Moscova și a luptat activ împotriva falsificării istoriei familiei sale. În 2017, a murit tragic, a fost lovită de un tren electric.

Fiica ei, Nina Hrușciova, la sfârșitul anilor ’80 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moscova, după care a plecat în SUA, unde și-a continuat studiile la Universitatea Princeton. După aceea, strănepoata liderului sovietic a decis să rămână în America, unde predă acum relații internaționale la New School din New York. Întrebată despre naționalitatea ei, Nina Hrușciva răspunde astfel: “Un cetățean al lumii și un rezident al New York-ului”. În ciuda acestui lucru, strănepoata scrie  și vorbește mult despre situația din Rusia.

În martie 2014, într-un interviu acordat CNN, Nina Hrușciova a condamnat cu fermitate aderarea Crimeei la Rusia (în anul 1954, străbunicul ei, Nikita Hrușciov, sărind peste dispoziile Constituției sovietice, a ”dăruit” Crimeea, rupând-o din componența Federației Ruse, Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene).

Cea mai mare nepoată a ultimului preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, Ksenia, îşi petrece cea mai mare parte a timpului în Germania, acolo unde s-a născut fetiţa sa, Alexandra.

Pe când era copil, nepoata președintelui a fost trimisă la Școala Academică de  Coregrafie din Moscova, însă Ksenia n-a reușit să devină balerina: într-un interviu, ea a spus că acest lucru s-a întâmplat din cauza problemelor de sănătate. După absolvirea liceului de limbi străine, Ksenia Gorbaciova a intrat la Institutul de Relații Internaționale din Moscova, la Facultatea de Jurnalism. După ce a obținut diploma în 2003, Ksenia s-a căsătorit cu Kiril Solod, dar peste doi ani această căsnicie s-a destrămat.

Pentru o vreme, nepoata lui Gorbaciov a lucrat în compania producătoare a Corporației Muzicale Nationale a lui Viktor Drobîș. Ea s-a intalnit cu Dmitri Pîrcenkov, fostul director de concert al cântăretului rus Avraam Russo, cu care s-a măritat in 2009. Foto

În 2013, Ksenia Gorbaciova a devenit redactor-șef al revistei “L`Officiel Russia”. Dar doi ani mai târziu ea a fost înlocuită de o altă Ksenia – Sobciak, care conduce revista până în ziua de azi.

În ultimii ani, Ksenia Gorbaciova, care a sărbătorit cea de-a 38-a aniversare în 2018, are un mod de viață destul de închis și apare, în principal, la evenimente organizate de Fundațiile lui Mihail Gorbaciov.